Ziua Aviaţiei Române 2023. Ce avioane de luptă vor putea fi admirate deasupra Capitalei
În fiecare an, pe 20 iulie, Ziua Aviaţiei Române se sărbătoreşte de Sfântul Ilie, ocrotitorul spiritual al piloţilor. Cu ocazia celebrării, avioane de luptă şi transport, respectiv F-16 Fighting Falcon, Eurofighter Typhoon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, elicoptere militare şi aeronave civile, vor survola Capitala timp de trei zile şi vor oferi un spectacol aviator memorabil.
De Redactia Observator la 20.07.2023, 11:13- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
De Ziua Aviaţiei Române 2023 au loc ceremonii militare şi survolări deasupra Capitalei
Toate unităţile din subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene vor desfăşura ceremonii militare şi religioase, concursuri sportive, simpozioane şi activităţi specifice tradiţiei militare.
În Bucureşti, miercuri, 19 iulie, începând cu ora 11.00, în zona Monumentului Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor vor avea loc antrenamente cu aeronavele militare care vor participa la evenimentul Forţelor Aeriene Române.
Joi, 20 iulie, tot de la ora 11:00, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, va avea loc tradiționala ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori în memoria eroilor aviatori. Pe timpul ceremoniei vor zbura aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Române: F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, IAR-330 și IAR-99, dar și elicoptere tip EC-135 aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, elicoptere tip IAR 330 ale Serviciului Român de Informaţii, o aeronavă Boeing 737 aparținând Tarom, aeronave de tip Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene precum și aeronave Extra 300 aparținând Aeroclubului României.
- Incendiu uriaş lângă penitenciarul Poarta Albă din Constanţa. Pompierii s-au luptat ore întregi pentru a stinge...
- Bucureştenii din Sectorul 1, rămaşi fără apă potabilă în plină caniculă, timp de 12 ore. O conductă...
- Cutremurul din Gorj a fost urmat de două replici. Seismul s-a resimţit în mai multe oraşe
Ziua Aviaţiei Române este sărbătorită pe 20 iulie 2023
Sărbătorită la 20 iulie, zi în care este prăznuit Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene îl celebrează astfel pe ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului. Aviaţia militară română a luat naştere în anul 1910, primul avion militar, proiectat de Aurel Vlaicu şi realizat de Arsenalul Armatei zburând la 17 iunie 1910.
Ce sărbătorim de Ziua Aviaţiei Române
La data de 1 aprilie 1913, intra în vigoare prima lege de organizare a aeronauticii militare din România, iar în baza articolului nr. 1 din lege, primele componente ale forţelor aeriene - aviaţia şi aerostaţia, erau subordonate unei structuri de comandament specializate - Serviciul de Aeronautică Militară, astfel fiind înfiinţată o nouă categorie de forţe armate, Forţele Aeriene.
În prezent, un detaşament format din patru aeronave de luptă F-16 multirol şi personalul desemnat, care poartă denumirea onorifică "Carpathian Vipers" este dislocat pe baza aeriană Siauliai din Lituania şi asigură misiunea de Poliţie Aeriană întărită în ţările baltice în perioada aprilie - iulie 2023. Misiunea detaşamentului este de a proteja integritatea spaţiului aerian al Ţărilor Baltice şi este o componentă fundamentală a angajamentului NATO faţă de membrii săi