Ziua Europei 2021. 9 mai sărbătorește pacea și unitatea pe bătrânul continent
9 mai este o zi cu o semnificaţie importantă atât pentru România, cât şi pentru Europa. Astăzi se marchează 71 de ani de la ceea ce avea să devină Comunitatea Europeană. Iar tot pe această dată România şi-a proclamat independenţa.
De Veronica Micu la 08.05.2021, 10:05În fiecare an, la data de 9 mai, este marcată Ziua Europei, anul acesta împlinindu-se 71 de ani de la declaraţia istorică a lui Robert Schuman. La această dată, în 1950, la 5 ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, Schuman propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, pentru a se controla în acest fel producţia de armament şi posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat, potrivit europa.eu. Propunerea este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.
Dând curs apelului lui Robert Schuman, statele Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi Germaniei şi, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. La 25 martie 1957, aceste state au semnat Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE), cunoscută sub numele de Piaţa Comună, şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA, astăzi EURATOM). Atât Tratatul de la Roma, cât şi Tratatul CEEA au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.
Pe parcurs, procesul de integrare economică a fost acompaniat de procesul de integrare politică a statelor membre. Ulterior, acestui complex proiect de construcţie europeană i s-a alăturat Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), în 2004, noi zece state: Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria, în 2007, Bulgaria şi România şi în 2013, Croaţia.
Decizia privind instituirea Zilei Europei în data de 9 mai a fost luată în 1985, în cadrul Consiliului European de la Milano.
Cum este sărbătorită Ziua Europei în 2021
Ziua Europei nu înseamnă doar data de naştere a proiectului european, ci şi o zi a bucuriei de a fi împreună, o zi a voinţei de solidaritate, o zi a marii comunităţi din care fac parte toţi cetăţenii UE. Poate fi definită ca ziua cetăţenilor unei 'Europe Unite', care s-a construit de-a lungul deceniilor ca o unitate în diversitate.
Astăzi, milioane de oameni sărbătoresc Ziua Europei, sărbătoare anuală a păcii şi a unităţii pe continent.
Duminică, 9 mai 2021, în contextul pandemiei cu coronavirus, UE îi invită pe cetățenii din Uniune și din întreaga lume să descopere Europa în condiții de siguranță și, în cea mai mare parte, virtual: evenimente la fața locului sau în format hibrid și vizite organizate în măsura în care condițiile sanitare permit acest lucru.
Intrați pe portalul dedicat Zilei Europei și aflați mai multe despre Parlament, Comisia Europeană și alte instituții UE, cât și despre activitățile organizate pe cuprinsul UE și în lumea întreagă. Plasați cursorul peste o țară pe harta interactivă a portalului pentru a afla ce se întâmplă în apropiere. Evenimentele includ concertul anual de Ziua Europei, care anul acesta va fi transmis online în direct de la Londra, duminică de la ora 13:00 CET (14:00 ora României).
Evenimente organizate în România, de ziua Europei
În România, spectacole, concerte sau expoziţii vor fi organizate în toată ţara.
Duminica 9 mai 2021 pe Platforma EU - Privesc.eu va fi difuzat concertul extraordinar al Orchestrei Române de Tineret, dirijată de maestrul Cristian Mandeal, Cristian Măcelaru şi David Crescenzi. Programul concertului include lucrări de Sabin Pautza, Constantin Dimitrescu, Gioachino Rossini, W.A. Mozart şi Ludwig van Beethoven.
Opera Naţională Română din Timişoara organizează duminică, 9 mai 2021, începând cu ora 19.00, în Sala Barocă a Muzeului Naţional de Artă din Timişoara, recitalul de lieduri „Cânt şi cuvânt în romantism II” în colaborare cu Consiliul Judeţean Timiş şi cu Muzeul Naţional de Artă din Timişoara. Solişti sunt messo soprana Gabriela Varvari, tenorul Cosmin Ifrim şi basul Alexandru Moisiuc, la pian Angela Balici şi Traian Moldovan.
Muzeul Naţional al Ţăranului Român are programat, cu această ocazie, finisajul expoziţiei „Interferenţe balcanice”, în sala Acavariu. Expoziţia reuneşte 42 de artişti din România, Bulgaria şi Grecia, ţări aparţinând Europei şi regiunii balcanice, creând astfel, dincolo de punţi culturale, o nouă stare de normalitate în această perioadă dificilă. Se încearcă promovarea, în noul context cultural, a unei arii extrem de largi de trăsături specifice, mentalităţi, obiceiuri, apartenenţe culturale şi civilizaţionale, care integrează interculturalitatea balcanică.
Cinefilii sunt aşteptaţi să vizinoeze la Cinema Muzeul Ţăranului, începând cu ora 19.00:
- Sâmbătă, 8 mai: „Corpus Christi” (Regie: Jan Komasa, 2019, Polonia, dramă, 115', Nerecomandat copiilor sub 15 ani (N-15), Distribuitor: Bad Unicorn)
- Duminică, 9 mai: „Încă un rând” (Regie: Thomas Vinterberg, 2020, Danemarca, comedie/dramă, 115', Nerecomandat copiilor sub 15 ani (N-15), Distribuitor: Bad Unicorn).
Pantomimă, dans și improvizaţie pe scena TNB
Muzeul Naţional Bran în colaborare cu Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Bran, va susţine cu ocazia Zilei Europei o prezentare online la Liceul „Sextil Puşcariu” din Bran, cu tema „Regele Carol al României, personalitate marcantă a Europei, în contextul declarării independenţei de stat a României".
Muzeul Naţional Peleş va organiza pentru elevii Colegiului „Mihail Cantacuzino” din oraşul Sinaia, în cadrul proiectului „Regii şi Reginele României'', prelegerea outdoor „Regele Mihai I şi contribuţia sa la victoria Aliaţilor (1944 - 1945)”. Prelegerea îşi propune ilustrarea rolului activ al ultimului suveran al României în scurtarea celui de-Al doilea Război Mondial, fapt care a dus la victoria finală asupra Germaniei naziste.
Teatrul Naţional Bucureşti se implică într-un proiect organizat de Delegaţia EU de la Belgrad pentru celebrarea „Zilei Europei". Iniţiativa va asigura vizibilitate pentru ţara noastră şi presupune instalarea în Belgrad şi în alte oraşe din Serbia a unui panou inteligent multimedia care permite un dialog audio-video între un interlocutor (persoană, concept artistic, interpret, actor, moment de pantomimă, artist grafic etc.) şi publicul sârb, în mod spontan.
Astfel, actorii Ileana Olteanu şi Eduard Adam vor prezenta în data de 9 mai 2021 un program live, de pe scena mare a TNB, alcătuit din momente de teatru non-verbal (pantomimă, dans, improvizaţie etc), program care va putea fi urmărit de belgrădeni începând cu ora 15.00, pe ecranul multimedia. Conform conceptului acestui proiect, transmisia va fi live, cei doi actori putând interacţiona cu trecătorii care se vor opri în faţa ecranului.
Teatrul Naţional din Timişoara marchează Ziua Europei printr-un spectacol ce va avea loc la Sala 2 a Teatrului Naţional - la 30% din capacitatea sălii, în conformitate cu legislaţia anti-covid în vigoare - de la ora 19:00. Spectacolul pune în centru una din constantele care definesc evoluţia ţărilor europene: educaţia. „Cercurile încrederii”, pe un text de Radu Popescu, investighează prin intermediul poveştilor a cinci adolescenţi, efectele felului în care societatea, prea puţin atentă la noua generaţie, îşi distruge viitorul.
Enescu, Mozart, Beethoven. Concert pentru Europa
Concertul „Enescu, Mozart, Beethoven. Concert pentru Europa” este organizat de Accademia di Romania in Roma, în parteneriat cu Muzeul Naţional George Enescu din Bucureşti, Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania din Braşov, Radio România Muzical, Vibrate Festival Braşov şi Conservatorul de Muzică Santa Cecilia din Roma şi cu patronajul Ambasadei României în Italia, Reprezentanţei Comisiei Europene în Italia şi al Primăriei oraşului Roma.
Evenimentul va fi transmis online duminică, 9 mai 2021, ora 19:00 (ora 20:00 - ora României) pe pagina de Facebook a Accademia di Romania in Roma şi-i va avea ca invitaţi pe violonistul Vlad Maistrovici şi pianista Diana Ionescu. În program, piese de George Enescu, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Mark Turnage şi Pablo de Sarasate.
Violonistul Alexandru Tomescu va cânta la Maratonul de Vaccinare
De Ziua Europei, violonistul Alexandru Tomescu şi pianista Sînziana Mircea vor concerta duminică la centrul de vaccinare deschis în incinta Bibliotecii Naţionale a României.
Alexandru Tomescu, cu vioara Stradivarius Elder-Voicu, obiect de patrimoniu, şi Sînziana Mircea vor intepreta, de la ora 16:00, lucrări de Johann Sebastian Bach, Fritz Kreisler, C. Saint Saens, Ciprian Porumbescu şi Constantin Dimitrescu.
Programul artistic va avea o durată de 40 de minute.
„Este o onoare şi o mare bucurie să pot răspunde prezent invitaţiei Ministerului Culturii şi a oferi un moment muzical tuturor celor care aleg să se vaccineze. Cred că vaccinarea este crucială pentru o revenire cât mai grabnică la o viată normală. Pentru mine, viaţa normală nu poate exista fără muzică, fără concerte şi fără public, iar muzica vine să reamintească despre frumuseţea uitată a vieţii noastre. Yo-Yo Ma a cântat imediat după ce a fost vaccinat, în sala de aşteptare post vaccinare. Pe 9 mai, la ora 16:00, împreună cu pianista Sînziana Mircea vom prezenta celor veniţi la vaccinare, la Bibioteca Naţională a României, un recital de vioară şi pian cu lucrări dintre cele mai spectaculoase. Muzica ne poate reda speranţa! Muzica înseamnă conexiune în ciuda distanţării şi merge mai departe, cu fiecare dintre noi. Vă aşteptăm la vaccinare şi la concert!”, a transmis într-un comunicat violonistul Alexandru Tomescu.
„A fost o perioadă extrem de dificilă pentru noi, toţi, dar parcă artiştii au trecut prin cele mai grele momente, lipsindu-le scena, actul artistic şi mai ales energia publicului. Vaccinarea este un moment important pentru întreaga omenire şi cu încredere sperăm că ne vom relua vieţile şi reveni la normalitate”, a spus și pianista Sânziana Mircea.
Maratonul de vaccinare - Ediţia Bucureşti, are loc la Biblioteca Naţională a României şi la Sala Palatului. A început vineri, 7 mai, și se va încheia luni, 10 mai, ora 08:00, fiind organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.
La Biblioteca Naţională vor fi 10 cabinete de vaccinare şi pot primi toate persoanele doritoare, indiferent dacă sunt din Bucureşti sau alte localităţi, doar cu buletinul, fără a fi nevoie de programare.
Maratonul bucureştean include Sala Palatului, cu 50 de cabinete de vaccinare, în care se vor folosi doar doze Pfizer/ BioNTech, şi 1.200 de voluntari, pentru a oferi oportunitatea ca un număr mare de persoane să se vaccineze.
Program muzical
Sâmbătă, 8 mai 2021
Ora 15:00 – Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”
Geanina Meragiu – vioară
Adina Cocargeanu – pian
În program, lucrări de: Fritz Kreisler, Antonin Dvorak, Edward Elgar, Jules Émile Frédéric Massenet, Glenn Miller, Carlos Gardel, Vittorio Monti.
Ora 16:00 – Filarmonica „George Enescu”
Ionut Ştefănescu – flaut
Clementina Ristea-Ciucu – pian
În program, lucrări de: Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Antonin Dvorak, Ciprian Porumbescu, George Enescu, Mancini, Petre Elinescu, Tiberiu Brediceanu.
Ora 17:00 - Centrul Naţional de Artă -Tinerimea Română” - Trio cu pian
Sebastian Antoneac – clarinet
Cornelius Zirbo – violoncel
Theodor Dumitru– pian
În program, lucrări de: Ludwig van Beethoven şi Johannes Brahms
Duminică, 9 mai 2021
Ora 16:00 - Alexandru Tomescu - vioară, Sânziana Mircea – pian
În program, lucrări de: Johann Sebastian Bach, Fritz Kreisler, C. Saint Saens, Ciprian Porumbescu, Constantin Dimitrescu.
Ora 17:00 - Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”
Izabela Ghergu – violoncel
Ioana Tudor – vioară
Ionuţ Diaconu – pian
În program, lucrări de: George Enescu, Georg Friedrich Händel, Johann Sebastian Bach, Franz Liszt.
Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și