Antena LIVE

Curs valutar

Video

A vândut apartamente de 2 camere cu 60.000 de euro, însă cand au fost gata s-a răzgândit. Cât a cerut în final pe ele

Unii dezvoltatori imobiliari nu țin cont de visele și viețile clienților, ci doar de profit. Este și cazul unui dezvoltator brașovean, care, după ce a semnat precontracte cu zeci de oameni, la final s-a răzgândit și le-a cerut bani în plus. Și nu sume mici: unui singur client, de exemplu, i s-a cerut nu mai puțin de 45.000 de euro în plus, față de cei 70.000 din primul contract. În timp ce o parte dintre cei care se consideră păgubiți au luat calea instanțelor, specialiștii în drept trag un semnal de alarmă: să nu semnăm ce nu înţelegem. Un material din seria Coșmar Residence.

De la 28.09.2022, 18:22
WhatsApp
Vezi și:

Consultaţi-vă cu un avocat şi citiţi cu mare atenţie actele pe care le semnaţi când vă cumpăraţi o locuinţă nouă. Altfel, riscaţi să ajungeţi în situaţia în care sunt zeci de oameni care au plătit acum trei ani avans pentru apartamente construite de un dezvoltator braşovean, iar acum îşi văd visele şi planurile spulberate. Constructorul vrea să rupă înţelegerile cu ei şi să vândă casele altor clienţi, la preţurile vremurilor de acum. Cu o treime mai mari decât cele consfinţite în precontracte.

Apartament cu două camere: 60.000 de euro. Apartament cu trei camere: 72.000 de euro. Așa sunau promisiunile cu care, în 2019, un dezvoltator imobiliar braşovean a încheiat zeci de antecontracte. Clienţii au plătit avans 15.000 sau 18.000 de euro - un sfert din valoarea apartamentelor, apoi au aşteptat actul de proprietate şi cheile locuinţei de vis.

Surpriză la finalizarea blocului: clienții au fost notificați că li se vor rezilia antecontractele

Din cauza pandemiei, au acceptat inclusiv o prelungire a termenului de finalizare. Începând din luna mai a acestui an, când blocurile au ajuns în stadiul de finisaje la interioare, surprizele au venit una după alta. Dezvoltatorul i-a notificat, pe rând, că le va rezilia antecontractele. Unora le-a explicat că preţurile materialelor de construcţie au crescut, altora le-a reamintit că în actele pe care le-au semnat în 2019 există o clauză care îl scuteşte de explicaţii suplimentare, câtă vreme le restituie avansul: "În cazul în care promitentul-vânzător întârzie predarea cu mai mult de 120 de zile lucrătoare de la data predării convenită, prezentul contract se desfiinţează de drept".

Pe acelaşi subiect

Client: Este ireal ce se întâmplă, nu ne așteptam la asemenea. După ce am așteptat trei ani de zile, aproape, să ni se predea imobilele. Este o rea-credință din partea dezvoltatorului, pe care îl bănuim că vrea să ne vândă apartamentele cu prețurile care sunt astăzi. Ei nu își respectă termenele de predare a apartamentelor, practic, și tot ei invocă anumite lucruri, ca să ne anuleze nouă antecontractele?

Reporter: Ce spune acea notificare, ce ați aflat din document?

Clientă: Că vor să rezilieze antecontractul, pe baza unei clauze din antecontract, folosită în mod abuziv. Acea clauză nu este făcută pentru vânzător, ci este făcută în favoarea cumpărătorului.

Coșmar Residence. Codul civil le dă dreptate clienţilor

"Pactul comisoriu poate fi invocat numai de creditorul acestei obligaţii, iar nu şi de către cel culpabil de neexecutare", scrie în lege.

După primul val de indignare, plătitorii de avans s-au dus să negocieze cu dezvoltatorul. Să negocieze e mult spus, pentru că oamenii se plâng că au fost puși în fața faptului împlinit: ori cumpără apartamentele la prețuri mult mai mari decât cele agreate iniţial, ori rămân fără ele.

Client: Intenția reală e vinderea apartamentului, la un preț mult mai mare pentru că, când am încercat să discutăm cu ei, au cerut 115.000 de euro, adică 45.000 de euro peste cei 70.000. Pare că e ca și cum rămâi fără casă, după trei ani. Adică îți faci toate visele, te gândești cum o să fie acolo, că o să te muți acolo.

Dezvoltatorul imobiliar a refuzat să facă orice comentariu

Cum ne ferim de asemenea practici, când vrem să cumpărăm o locuință? Specialiștii ne sfătuiesc să nu semnăm ce nu înţelegem. Şi să cerem eliminarea din acte a prevederilor neclare.

Andreea Vaman, avocat Baroul Cluj: Din punct de vedere legal, cumpărătorii au la dispoziție mai multe posibilități. Prima posibilitate ar fi negocierea cu vânzătorul constructor, în sensul inserării în antecontract a unei clauze contractuale în care să se prevadă expres că vânzătorul constructor își asumă riscul schimbării împrejurărilor care au stat la baza fundamentării prețului de vânzare al imobilului.

Clienții se plâng că dezvoltatorul le-a folosit banii, vreme de trei ani

În plus, spun avocaţii, clauza de reziliere a înțelegerii din pricina întârzierilor ar trebui întărită cu penalități consistente, asumate, în clar, din antecontract, de dezvoltator. Specialiştii mai spun că adaptarea preţului locuinţei la realitatea actuală a pieţei materialelor de construcţii ar trebui reglată exclusiv de instanţa de judecată. Cale pe care au pornit acum şi o parte din cei care se consideră păcăliţi.

Oamenii spun că dezvoltatorul le-a folosit, vreme de 3 ani, banii din avans, iar acum îi returnează din vânzarea către alţii a apartamentelor pe care şi le rezervaseră. În prezent, dezvoltatorul vinde apartamentele cu două camere la prețuri ce ajung la 93.000 de euro şi apartamentele cu trei camere, la prețuri de până la 115.500 euro.

Claudiu Loghin

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune. ...

apartamente cosmar residence
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025