Antena LIVE

Curs valutar

Video

Abandonată după naştere, DJ Harra a fost adoptată de o familie de îngeri. A aflat adevărul dintr-o întâmplare. Poveştile care au inspirat "Ana, mi-ai fost scrisă în ADN"

Dincolo de faimă, petreceri exclusiviste şi admiratori, DJ Harra are o poveste de viaţă care bate orice scenariu de film. Mama ei a abandonat-o în spital şi a fost adoptată de o familie cu suflet, când avea trei luni. Abia la începutul adolescenţei avea să afle adevărul şocant. Astăzi, DJ Harra -  Dana Neacşu pe numele ei adevărat - coboară de la pupitrul cu muzică şi dezvăluie, pentru prima dată, o parte dureroasă din copilăria ei.

De la 20.03.2025, 20:04
WhatsApp
Vezi și:

"Mi-aş dori ca oamenii să înţeleagă că nu tot ce sclipeşte e aur", spune DJ Harra. Este principalul motiv pentru care DJ Harra a acceptat să ne spună povestea din spatele omului-vedetă. Dana a fost abandonată în spital înainte de Revoluţie. Mama ei, o tânără de doar 20 de ani, a fost forţată de părinţi să ia această decizie. 

DJ Harra, ADN pentru o nouă şansă

"Nu se afla într-un punct foarte bun emoţional al vieţii, familia nu era tocmai înţelegătoare cu aventura pe care tocmai ce-o avusese. Pentru a-şi salva cumva reputaţia, poate şi viaţa, părinţii nu erau de acord ca în familia lor să existe un copil din flori", povesteşte DJ Harra.

Soarta avea să-i surâdă însă, iar trei luni mai târziu copila ajungea în braţele unei familii care i-a marcat destinul. "Verişoara tatălui meu lucra în spitalul unde m-am născut şi dacă eram mică, slabă şi cu ochii mari, i-a plăcut destul de mult de mine, iar părinţii mei nu au putut să aibă copii şi le-a propus adopţia la doar câteva zile de la naşterea mea", spune DJ Harra.

Anii comunismului nu au fost deloc blânzi cu copiii abandonaţi. Copiii nu erau îngrijiţi, iar hrana îi aducea la limita malnutriţiei: "Perfuziile pe care mi le-au administrat, mi le-au pus cumva în cap. Eram foarte mică, nu aveam vene... Şi i-au spus maică-mii: Nu cred, adică... Puteţi să adoptaţi copilul, dar nu cred că o să aibă păr niciodată. Şi maică-mea a zis: E ok şi cheală". 

Cum a aflat adevărata poveste

Dar asistenta nu avea dreptate. Micuţa a crescut frumos fără să-i lipsească nimic. Mai puţin adevărul. "Am aflat din întâmplare, la bunici, o vecină a zis o propoziţie", adaugă DJ Harra. Adevărul aflat la început de adolescenţă a venit ca o furtună peste tot ce gândea şi simţea Dana până atunci. 

"Am simţit nevoia să plec puţin de-acasă în momentul ăla, le-am lăsat un bilet, în bucătărie pe masă şi le-am spus: Nu mă căutaţi, eu sunt la tanti Lili. Mi se părea că fac ceva extraordinar de rebel", mai spune DJ Harra.

Părinţii săi au găsit însă resurse de răbdare şi i-au dat tinerei timp să asimileze toate informaţiile noi. Informaţii pe care după ce le-a ordonat în mintea ei deja de adult au condus-o spre o singură destinaţie. Cunoaşterea mamei biologice. 

"M-a interesat doar să o văd fizic, să ştiu ce s-a întâmplat. Pentru mine e un străin. Emoţional este un cerc. Care în momentul în care tu vezi cumva rădăcinile, fie că sunt bune, fie că sunt rele, el trebuie să se închidă", crede DJ Harra.

A fost o singură întâlnire şi aşa va rămâne, mărturiseşte Dana. Experienţa i-a schimbat însă viaţa. "După ce am cunoscut-o, dragostea şi recunoştinţa pe care eu o aveam deja pentru părinţii mei s-a multiplicat. Pentru că am înţeles cât de norocoasă sunt. Şi cât le apreciez şi le validez curajul să adopte un copil despre care nu ştiau nimic. Mie asta mi se pare cel mai mare curaj de pe pământ", mărturiseşte DJ Harra.

Dana şi-a făcut o carieră cu propriile puteri. Stilul nonconformist şi pofta de viaţă afişată la fiecare concert, pe care îl susţine în ţară sau străinătate, i-au adus succesul, iar acum este un antreprenor de succes. Nimic nu ar fi fost posibil însă fără dragostea şi răbdarea părinţilor. 

"Oricât ar fi viaţa cuiva de... Oricât ar părea ea de glamour şi de frumoasă şi că nu le lipseşte nimic, sunt acolo lucruri care ne fac umani. Oamenii au nevoie să-şi amintească că toţi suntem oameni", încheie DJ Harra.

Astfel de poveşti au inspirat serialul original "Ana, mi-ai fost scrisă-n ADN", semnat de Ruxandra Ion şi difuzat la Antena 1. Noi episoade emoţionante, joi după Observator!

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

copil adoptie dj harra
Întrebarea zilei
Ați primit apeluri false de la roboți?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025