Avem record de producţie la cereale, dar fermierii români sunt disperaţi: "E strigător la cer! Exportăm dramatic şi suntem îngropaţi în datorii"

Românie, ce pui în farfurie? E întrebarea pe care o lansăm de astăzi, ca să vedem de ce a ajuns o întreagă industrie la pământ. De ce ne hrănim cu alimente de afară, deși avem printre cele mai bogate resurse din Europa. E sezonul recoltelor și din birouri aleșii se laudă cu producții record de cereale. Dar pe câmpuri, agricultorii știu că realitatea a alta: degeaba recoltăm mult, dacă n-avem unde să transformăm grâul în pâine și floarea soarelui în ulei. Trimitem cereale ieftine în Vest și apoi aducem produse scumpe gata ambalate. Un cerc vicios care ne costă.

• Nouă metodă de fraudă când facem cumpărături online. Cine e în spatele schemei cu magazine-fantomă

Combinele agricultorilor își termină în curând sezonul de lucru, cu record de producție la cereale. Bucurie doar pe jumătate, pentru că o mare parte din recoltă a luat deja calea exportului.

Ionuț Olteanu, agricultor: Este strigător la cer. Astăzi drama este că satele sunt golite și de oameni și de bătrâni și de animale și de cereale, pentru că facem export în mod dramatic. Este singura șansă să supraviețuim pentru că dacă nici exportul ăsta nu ar fi, ce am face cu producția. Îngropăm fermierul român, îngropăm producătorul român.

Ionuț Olteanu face agricultură de când se știe. Are 14.000 de hectare în mai multe județe din țară, iar peste 70% din grâul lui pleacă la export. Din momentul în care este recoltat, fiecare bob de grâu ar trebui să intre într-un lanț care să-i crească valoarea. Măcinat și transformat în făină, frământat și transformat în pâine, ambalat și transformat în marfă românească, ne-ar aduce astfel nutrienți în farfurie și bani în economie. În schimb, România își trimite grâul direct din câmp, peste hotare, pentru că nu este în stare să îl proceseze.

Ionuț Olteanu, agricultor: Cine ar fi nebun să exporte în condițiile în care ai avea avantajele procesării în România?

Paradoxal, în magazinele din România găsim pâine congelată trimisă de afară.

Cezar Gheorghe, broker de cereale: Asta cu siguranță că se întâmplă. Se întorc produsele cu valoare adăugată. Exportăm grâu și ne întoarcem cu napolitane turcești. Nu? Asta facem de 30 de ani. E foarte trist.

Agricultor: "90% din fermierii români sunt îngropați în datorii"

În 2020, am exportat 4,5 milioane de tone de grâu și aproape 6 milioane de tone de porumb, în special către țări ca Spania, Italia, Olanda, Filipine, Egipt, Turcia. Am umplut lumea de cerealele noastre, în timp ce am cheltuit 507 milioane de euro într-un an ca să aducem produse procesate de panificație. Unele chiar din cerealele pe care agricultorii români le vând rapid, la prețuri de nimic, ca să își stingă datoriile.

Ionel Olteanu: 90% din fermierii români sunt îngropați în datorii. Uitați un fermier cu 14.000 de hectare are milioane de euro datorii. Milioane de euro.

Se întâmplă asta pentru că statul nu-și ajută fermierii să poată lua împrumuturi pe termen lung, cu dobânzi mai mici, ca-n alte țări. Și pentru că n-avem o strategie națională pentru agricultură.

Ionel Olteanu: Se face așa după ureche. În vest se planifică, există statistici, ce să faci cu atâta producție, unde să o vinzi, dacă e cazul sau nu să pui atâtea suprafețe

Nu doar grâul ni-l dăm pe nimic. Mare consumatoare de ulei și semințe, România va avea anul acesta o producție de aproape 3,2 milioane de tone de floarea soarelui, dintre care puțin peste 1 milion de tone acoperă deja necesarul țării. Restul, de două ori mai mult ca anul trecut, pleacă pe preț mic și cu zero valoare adăugată. Numai Turcia cumpără 400 de mii de tone de semințe de la noi, în fiecare an, pe care le vinde mai departe sub formă de ulei.

Cezar Gheorghe, broker de cereale: O tonă de ulei brut este cotată undeva în jurul valorii de 1.300 de dolari pe tonă. O tonă de floarea soarelui costă 500 de dolari pe tonă. Gândiți-vă diferența aceea. Sunt bani care ar trebui să rămână în țară.

Rămân în schimb în alte țări, care au înțeles că strategiile se construiesc pe termen lung. Care taxează scump materia primă care pleacă peste granițe, dar încurajează procesatorii interni. Un capitol la care România a rămas în urmă, pentru că și-a trădat fix o vorbă românească: Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă.