Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cele mai mari erori făcute de Putin în Ucraina. Politologul Andrei Ţăranu: "Această greşeală este de neiertat"

PODCASTURILE OBSERVATOR. Invitat la Podcasturile Observator cu Marius Pancu, Andrei Țăranu, politolog, a vorbit despre situația actuală de pe frontul din Ucraina, strategiile prin care a acționat Vladimir Putin, posibilul scenariu în care acesta ar putea folosi arma nucleară, dar și cum ar putea să se termine războiul.

De la 19.10.2022, 15:01
WhatsApp
Vezi și:

Care a fost topul celor mai mari erori militare pe care le-a făcut Vladimir Putin în invazia aceasta?

S-a tot vorbit până acum despre marile greșeli militare ale lui Vladimir Putin. Prima greșeală a Președintelui Federației Ruse a fost invazia în sine, greșeală care, după spusele politologului, este de neiertat. 

Andrei Țăranu, politolog: În primul rând, cea mai mare greșeală este invazia însăși. Această greșeală este de neiertat și momentul ăla l-a pus într-o situație limită. Și apoi, greșelile politice au fost și continuă să fie, implicarea lui directă în conflict. Putin cotinuă să se bage în război, ceea ce conduce la antagonisme cu armata, cu tensiuni între diverse facțiuni, mai ales oligarhii care simt că pierd teren în fața armatei. Astea sunt suficent de multe greșeli politice, care sunt însă adunate într-una singură.

Mai are Vladimir Putin vreun exit-strategy, astfel încât să nu recurgă la acest atac nuclear?

Pe acelaşi subiect

Lucrurile devin complicate pentru președintele Federației Ruse, după ce acesta aproape a rămas fără niciun stat prieten. Politologul este de părere că prietenii lui Putin, precum Erdogan sau Lukashenko, sunt genul de prieteni intersați, care caută să aibă acces la "rute paralele de energie". Erdogan dorește să fie independent din punct de vedere energetic și să iasă de sub influența Rusiei.

Andrei Țăranu, politolog: Putin se duce într-o zonă foarte interesantă și anume în Kazakhstan, o țară care până de curând era vasala Rusiei și care însă nu a acceptat referendumurile din cele patru regiuni ale Ucrainei și a scris chiar un text care ar fi putut să fie copiat chiar de Organizația Națiunilor Unite, privind suveranitatea teritorială a unui stat. Asta face ca poziția lui Putin, în raport cu fostele state din Uniunea Sovietică, cu excepția evidentă a Belarus, să devină extrem de fragilă. Faptul că Erdogan, care nu este un democrat, și el este un mic dictator, se întâlnește cu Putin pe acest teritoriu, face ca lucrurile să capete o turnură interesantă. De ce? Pentru că Erdogan a fost și cel care a negociat între Rusia și Ucraina, pentru eliberarea unui culoar pentru exportul grânelor ucrainene în spre Turcia. Lucrurile sunt complicate pentru Putin, pentru că nu mai are niciun stat prieten, iar prietenii precum Erdogan sau Lukashenko, sunt mai degrabă prieteni interesați, care vor să aibă acces la rute paralele de energie. În cazul lui Erdogan e clar că vrea să trasforme Turcia într-un hub energetic și să iasă de sub dominația rusească. Lucrurile se vor complica foarte mult. Chiar dacă va veni pacea, e clar că sistemul mondial este într-un proces de schimbare accelerată, polii de putere se vor schimba extrem de puternic și actorii regionali pe care nu-i creditam până de curând cu cine știe ce importanță, s-ar putea să devină extrem de necesari.

Marius Pancu

Cred că jurnaliștii se nasc cu un organ intern în plus care le strânge mai abitir stomacul și-i duce la asfixiere dacă nu arată o discrepanță între realitate și discurs sau nu devoalează un neadevăr, o manipulare, o ipocrizie atunci ...

andrei taranu
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024