Antena LIVE
Video

Elevii din România, indecişi cu privire la propriul viitor. Cum ajung tinerii să activeze în domenii complet diferite specializării alese

Doar unul din trei absolvenţi din România ajunge să lucreze în domeniul pe care l-a studiat în şcoală sau în facultate. Pe majoritatea dintre ei, activităţile extraşcolare din timpul liceului îi ajută mai mult să se orienteze profesional. Cluburile de dezbatere, robotică şi atelierele de teatru sunt cele mai populare printre elevi. Urmăriţi un nou reportaj despre Generaţia sub presiune. 

De la 09.02.2022, 19:04

Valentina e în clasa a unsprezecea şi merge la clubul de dezbateri al Colegiului "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti. Învaţă la profilul matematică informatică, dar şi-a descoperit vocaţia în alt domeniu. 

Valentina: Am mers la mate-info că este o stigmă ca de la mate-info poţi să faci orice... M-am chinuit vreun an să mă gândesc că vreau să dau la Politehnică sau la Medicină, şi după am realizat că nu e de mine şi întotdeauna am avut în spatele gândirii psihologia, psihologia, la un moment dat doar am acceptat că nu trebuie să mă conformez profilului meu de la liceu. 

Mulţi nu descoperă exact ce îşi doresc sau la ce sunt buni în limitele programei şcolare. Aşa că, după ore, încearcă numeroase ateliere extraşcolare pentru a-şi filtra pasiunile şi a-şi găsi drumul în viaţă. 

Eleve: O mare parte a adolescenţei înseamnă să te exprimi și sa îți găsești propria persoana și școala undeva nu ne confera acest lucru. 

Pe acelaşi subiect

 Studiile arată că peste jumătate dintre elevi îşi doresc ca lecţiile să fie predate într-un mod mai interactiv, iar 40 la sută vor mai mult activităţi extraşcolare sau cursuri ţinute de oameni din piaţa muncii care să le vorbească din experienţă. 38 la sută dintre elevi speră ca profesorii să comunice mai bine cu tinerii la clasă. Şi multe cadre didactice sunt deschise la schimbare. 

Ionela Neagoe, director Liceul Gheorghe Lazăr: Eu cred cu tărie că ar trebui introdusa o perioadă de internship, copiii astia sa vada concret cum se munceste in locul pe care si l-ar dori, ce presupune. Mulţi spun ca e nedrept sa ii pui in clasa a opta sa aleaga un profil, nu isi dau seama ce sa aleaga si ce le place cu adevarat.De aceea, multe şcoli investesc in ceea ce inseamna extracurricular. 

Elevii români indecişi cu viitorul lor

De exemplu, clubul de robotică este una dintre cele mai bune pepiniere pentru Universitatea Politehnică, dar si pentru facultăţi prestigioase din străinătate. 

Alex: Când am intrat la liceu nu prea ştiam exact ce vreau sa fac în continuare asa ca am vrut sa incerc cat mai multe domenii.

Tina: Aş vrea să lucrez in domeniul IT sau să fac ceva legat de asta////// sigur o să mă ajute.

Vlad: Robotica a fost fix domeniul care le-a adunat pe toate si mă face un inginer bun.

Pentru a cupla şcoala la noile realităţi, Ministerul Educaţiei promite schimbări... dar abia din anul 2023. 

Florin Lixandru, secretar de stat Ministerul Educaţiei: Ne preocupam in aceasta perioada de elaborarea noilor planuri cadru de liceu vor trebui adaptate tendintelor actuale. Vor fi meserii noi pentru care trebui sa ne pregatim si noi ca si cadre didactice. 

Mădălina Iacob, reporter Observator: Alegerea carierei rămâne cea mai dificilă până la urmă. Studiile arată că doar 35 la sută dintre absolventii de facultate lucrează în domeniul pentru care se pregatesc. 32 la suta activează la un job aflat în sfera mai larga a domeniului studiat, in timp de 39 la suta au un loc de munca fara nicio legatura cu ce au studiat in scoala. Săptămâna viitoare, la Observator, vedeti de ce aleg tinerii sa plece in straintate la studii. 

Ți-a plăcut acest articol?

scoala eductie elevi absolventi meserie
Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

În vacanţă, în ţară

În vacanţă, în străinătate

Acasă, cu familia

Cu prietenii

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024