Antena LIVE

Curs valutar

Video

Fenomenul drogurilor scăpat de sub control: Nu există școală în România în care să nu se consume droguri

Tinerii consumă droguri de la vârste tot mai mici însă negarea este cuvântul cheie. Nu avem centre de reabilitare pentru minorii dependenţi, nici suficienţi consilieri şcolari pregătiţi. Iar cei mai mulţi părinţi şi profesori nu înţeleg amploarea fenomenului. Acum, ministrul educaţiei anunţă proiect pilot de formare pentru directorii din marile centre universitare. Şi implicarea organizaţiilor nonguvernamentale este esenţială, iar unele dintre ale au început deja să dea, ca exemplu, materialele din Seria Observator: Pericol Naţional, drogul bate viaţa! 

De la 26.09.2022, 20:39
WhatsApp
Vezi și:

Sunt mărturiile copiilor care au luat droguri. Poveștile care stau în spatele statisticilor. Le-ați văzut deja în seria "Pericol național. Drogul bate viața". Vârsta consumatorilor scade alarmant. Băieţi şi fete de 11 ani ajung în centre de dezintoxicare.

Gigel Lazar - director executiv CIADO: Acest material va fi tabloul campaniei pe care noi am început-o. În sală am avut 90% părinţi. În material s-a vorbit despre consum, cred că a ridicat mingea la fileu şi le-a dat de gândit părinţilor. Nu existau materiale acum 4-5 ani despre cum să se comporte părinţii cu tinerii când constată că ei consumă droguri.

Fenomenul drogurilor scăpat de sub control

Ramona Dabija, director Agenția Națională Antidrog: După astfel de materiale trebuie să ne gândim ce ar fi fost dacă ar fi fost copilul meu în material.

Pe acelaşi subiect

Teodora Bentz, inspector adjunct București: Erau mărturisiri ale unor voci pe care le ştim. Este o problemă şi nu putem să o negăm. Poziţia pe care trebuie să o avem este cea a implicării.

De cele mai multe ori, părinţii nu îşi dau seama când copiii lor începe să consume narcotice.

Părinți-reporter: I-am spus care sunt riscurile consumului. I-am spus verde în faţă. Să ştie la ce să se aştepte.

- Vă e teamă că se poate apuca?

- Da! Vede în jur şi nu se ştie niciodată!

- V-aţi da seama dacă v-ar minţi copilul?

- Da, eu aşa zic!

Gigel Lazar - director executiv CIADO: Avem trei categorii: cei care ceartă verbal şi zic copilul, cei care îi dau bani să consume ca să nu se facă de rusine în faţa familiei şi cea care indiferent. Şi asta e foarte dureros.

Lucian, fost consumator: Eu cred ca nu există școală în România în care să nu se consume droguri.

George, 18 ani: Aveam un test la matematică. Îmi aduc și aminte acum și venisem special să dau testul, venisem drogat. M-am dus la baie să mai trag o data și când am urcat scările, am leșinat. M-am trezit la spital

Chiar săptămâna trecută, 3 fete de la Școala centrală, de clasa a 8-a, au ajuns la spital după ce ar fi consumat droguri. Este doar vârful aisbergului unui fenomen scăpat complet de sub control în toată ţara şi băgat sub preş de autorităţi.

Gigel Lazar - director executiv CIADO: Directorii sau profesorii nu se bagă în aceste lucruri pentru că s-ar pune o pată pe acel liceu sau şcoală. dar sub această formă, vor face încât să crească consumul.

Acum, ministerul Educaţiei şi Agenţia Antidrog vor să schimbe situaţia printr-un proiect pilot. Profesorii din marile centre universitare se vor specializa ca să poată recunoaşte elevii consumatori de droguri şi să semnaleze situaţia.

Sorin Cîmpeanu: Aceste probleme extrem de grave nu pot fi rezolvate prin eforturile unui singur minister, atâta vreme cat nu vom reuși să eliminăm ipocrizia, nu vom avea șansa să venim în preîntâmpinarea amplificării acestui fenomen extrem de grav - consumul de droguri în școli.

Se lucrează şi la variante pentru a ajuta tinerii consumatori după ce sunt depistaţi pentru că în acest moment nu există centre de tratament pentru minori.

Bianca Iacob

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4. ...

droguri scoli consumatori fenomen
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024