Laptele românesc, pe cale de dispariţie. Preşedinte asociaţie de producători: "Dacă nu învăţăm să lucrăm împreună, peste 10 ani o să ne plângem vai ce săraci suntem"

Hrana românească s-a născut la sat şi a murit în drum spre marile oraşe. Până şi laptele autohton începe să dispară, înlocuit de marfa de import. Peste jumătate din brânza pe care o consumăm vine din vestul Europei, unde trimitem sute de milioane de euro pe an. Cum s-a distrus industria lactatelor, vedeţi într-un nou episod din seria Românie, ce pui în farfurie.

• Rezultate parţiale provizorii alegeri prezidenţiale 2024

România, țară de lapte și miere. Doar că laptele, seva unei ţări născute la sat, nu mai e demult al nostru. Vine în cea mai mare parte de peste graniţe.

Dorin Cojocaru, preşedinte APRIL: România ar fi trebuit să aibă de-a lungul timpului o strategie de dezvoltare şi de contracarare a diversilor competitori din UE, ca toate ţările fac asta, nu trebuie să fim noi ghiocei acum pentru că trăim într-o comunitate europeană şi să nu ne apărăm interesele producătorilor români.

În 2020, am importat 265.000 de tone de lapte și 200.000 de tone de brânză. Nu doar specialități, ci și brânză proaspătă, caș, cașcaval ori brânză de oaie. Peste 815 milioane de euro mulși de vecini, de la noi.

Consumăm tone de lapte din import

Alexandru Baciu, fermier: Păi dar de ce importăm? Importăm fiindcă România deocamdata nu este in masura sa isi asigure necesarul de consum numai din productia proprie.

În 1989, aveam 8 spre 9 milioane de capete de vaci, acum mai sunt un milion. Am pierdut, așadar, 90% din efectivul de bovine în câteva decenii.

În plus, peste 92% din numărul total de vaci de la noi nu trăiesc în ferme care le cresc ca sa acopere necesarul național, ci în curțile oamenilor, care le îngrijesc cum pot, le hrănesc cu ce au, iar apoi adună laptele, atât cât dau.

Dorin Cojocaru, preşedinte APRIL: Venea Nea Ion cu bidonul pus pe bicicleta cu 5 litri, 10 litri sau cu căruţul, îl ducea la punctul de colectare, de la punctul de colectare la centrul de colectare, de la centru la cisternă, din cisternă la fabrică foarte multe mâini cum spunem noi. Riscuri de a se contamina.

Tocmai asta încearcă să evite o fermă din Prahova. Aici, la o oră de București, fermierii au preferat să se încarce cu tot lanțul de producție: de la hrana animalului, până la ambalajul reciclabil în care se pune laptele procesat. Chiar dacă asta face produsele scumpe și le ține departe de rafturile marilor magazine.

Dan Manoiu, director fabrică lactate: Avem partea de agricultură unde deținem o suprafață de 1100 de hectare teren agricol pe care cultivăm 60% parte de nutrețuri, lucernă, triticale, porumb și 40% cereale, porumb, grâu și orz.

Fiecare dintre cele 1.700 de vaci este urmărită atent și primește o dietă specială, în funcție de vârstă și starea sănătății.

Dan Manoiu, director fabrică lactate: Vacile la gât au un sistem de monitorizare prin care noi monitorizăm starea de sănătate a animalului zi de zi. Inclusiv de câte ori a mâncat, cât mănâncă pe zi, ce cantitate de apă consumă. Animalele au așternut din cauciuc. Vițeii dorm pe paie. Există și duș, dar și perii, ca să se răcorească. Avem sistem audio cu muzică pentru ca vacile să nu fie stresate și să dea o producție cât mai mare de lapte.

Afacerile cu lactate mor rând pe rând

Dar ce se întâmplă aici e o excepţie. Nu toţi producătorii îşi permit asemenea investiţii, aşa că preferă să renunţe la afaceri, pe o piaţă dominată de concurenţii străini. Importăm, 52% din brânză şi aproape un sfert din laptele materie primă folosit de fabrici, și vândut apoi ca brand românesc.

Dorin Cojocaru, preşedinte APRIL: Toate supermarketurile preferă să aducă din Polonia lapte UHT. Este cel mai ieftin.

Dar pe termen lung preţul e mare: pierdem bani în economie, ne-am pierdut zeci de fabrici în ultimele decenii, industria alimentară e pe marginea prăpastiei şi noi toţi am ajuns să nu mai ştim ce punem în farfurie.

Dorin Cojocaru, preşedinte APRIL: Când aud noi trebuie să câştigam noi pieţe. Gargară politică. Nu, noi trebuie să ne câştigăm piaţa noastră în primul rând. Deci dacă nu învăţăm să lucrăm împreună o să ne certăm şi peste 10 ani şi o să ne plângem unul pe altul vai ce săraci suntem.