Părintele Teologos de pe Muntele Athos, despre influenţa tehnologiei: "Şi noi aici avem WiFi, dar nu dăm parola"

Echipa Observator a încercat să afle tot ce înseamnă şi ce presupune Muntele Athos, iar pentru asta am stat de vorbă cu Părintele Teologos, care ne-a oferit un interviu în exclusivitate.

• Primul episod de iarnă din acest sezon. 7 judeţe, cele mai afectate: COD ROŞU de viscol

• Părintele Theologos este pe Muntele Athos de aproape 30 de ani.

Printre altele, am stat de vorbă cu Părintele Teologos de la Muntele Athos despre influenţa tehnologiei, despre relaţia dintre ortodoxie şi tehnologie, dar şi despre călugărie, rugăciune, valori şi Muntele Athos în sine.

Răspunsurile primite au fost pline de substanţă. Vorbim, totuşi, despre Părintele Teologos, care a luat calea Muntelui Athos în urmă cu aproape 30 de ani şi care a devenit, printre altele, bibliotecarul şi fotograful Mănăstirii Vatoped, a doua mănăstire, ca mărime, de pe Muntele Athos.

Iată câteva dintre cele mai importante declaraţii făcute de Părintele Teologos:

- La noi e fundamental opus faţă de ceea ce se întâmplă în lume. Pentru că tehnologia a pătruns în Sfântul Munte, există tehnologie, dar nu în sensul că suntem aserviţi ei. În lume, oamenii aleargă după tehnologie. Nu pot fără tehnologie. Şi chiar am avut nişte probleme, nişte întâmplări extraordinare. La un moment dat au venit doi tineri aici, cu foarte mare evlavie au stat. Şi seara, nu mai ştiu la ce oră, foarte târziu, aud bătăi în uşă, la chilie. Ce se întâmplă? Erau cei doi tineri, unul dintre ei începe să plângă. Părinte, neapărat să plec mâine, trebuie să plec mâine! Să nu mă ţineţi. De ce? El nu mai putea de atâta linişte. Nu mai putea de atâta linişte. Fiind dependent de tehnologie, se trezise faţă în faţă cu singurătatea lui. Ce crezi că face liniştea asupra omului? Mai ales asupra omului modern, asupra omului din societate, când se întâlneşte cu ea? Liniştea îl face să vadă cine e. Nu cine crede că e. Şi asta e greu. Pentru că omul de astăzi nu mai e o personalitate, e o personulitate. Această nulitate nu provine neapărat din sine şi din păcatele sale. Astea Dumnezeu le judecă. Ci provine din toată această presiune foarte mare, pe care viteza societăţii o acţionează, dacă doreşti, asupra lui.

- Ortodoxia este terapeutică. Ortodoxia este ramura medicinei care are ca scop asigurarea echilibrului uman. Asigurarea vindecării sufletului uman. Adică îl face pe om să se liniştească, cum discutam înainte, îl face pe om să fie clar la minte, cristalin la minte şi să fie el stăpânul tehnologiei, să fie om suveran, om liber şi nu tehnologia să fie stăpânul lui. Chiar de multe ori făceam asta cu tinerii, că ei erau, veneau şi erau pe celular continuu. Şi noi aici avem WiFi, dar nu dăm parola, dar tocmai din cauza asta, că tinerii sunt aici la detoxificare. Ei erau continuu cu celularul şi îi întrebam: "Cu cât ai cumpărat celularul ăsta?" Şi îmi spuneau o sumă. După care întreb: "Dar el pe tine cu cât te-a cumpărat?" Înţelegea că am dreptate, dar nu putea să iasă din dependenţa sa. Era într-un fel de sevraj, ca şi tânărul acela, care dorea să plece, că intra în sevraj, că nu mai avea tehnologia cu care să-şi alimenteze acel circuit foarte rapid de dopamină.

- Iadul nu este bătaia lui Dumnezeu. În primul rând, Dumnezeu nu pedepseşte pe nimeni. Iadul este permanetizarea în veşnicie a tulburării interioare a cuiva. Tânărul respectiv era disperat şi intrase în sevraj. Dacă murea în clipa respectivă, el în veşnicie era într-un sevraj la maxim pe tema faptului că n-avea net.

- În general, monahii nu vorbesc despre sine. Eu dacă aş vorbi despre mine, cred că aş răni foarte multe persoane care sunt încă în viaţă şi nu doresc să fac asta deocamdată. Adică nu mă refer la părinţii mei, să ne înţelegem, pentru că primul gând acolo merge. Chiar eu îi iubesc foarte mult în Hristos pe părinţii mei, le mulţumesc, şi profesorilor pe care i-am avut le mulţumesc foarte mult. Asta se întâmplă la un monah: totul este de la Dumnezeu. El trebuie să urmeze calea pe care Dumnezeu i-o trasează, care pentru fiecare monah este o cale pur personală. Dacă cineva îmi spunea cu trei ani înainte de a deveni monah, tu o să mergi la monahie, îi spuneam, mă, tu nu ştii ce vorbeşti. 

- Ce crezi că găsim în tăcere? Te găseşti pe tine. Foarte important ca omul să tacă, pentru că dacă nu se închide gura, nu se deschid ochii. Trebuie omul să tacă şi să aibă linişte.   

- Am fost la Salonic să-mi fac buletinul. M-am îngrozit de ce am găsit. Un zgomot îngrozitor continuu, nu exista linişte. O presiune a lumii în jos. Te apăsa şi nu te lăsa să fii cu tine însuţi. Trebuie să ai o relaţie corectă cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este ţinta ta. Dacă tu nu ai o relaţie corectă cu Dumnezeu... bine, Dumnezeu e personal şi iubitor... dar coborând foarte mult lucrurile pentru a înţelege, este ca şi cum nu ai avea o relaţie corectă cu GPS-ul corect. Nu ştii unde să mergi.

- E foarte important că Dumnezeu e persoană. Ce înseamnă că e persoană? Adică este viu, poţi să intri în contact cu el. Este de fapt singurul care te scapă de singurătate. Dacă eu te-aş îmbrăţişa acum sau aş îmbrăţişa orice persoană, tot în afara ta aş rămâne. Însă Dumnezeu are posibilitatea să intre înăuntrul tău. Şi tu simţi treaba asta. Omul are experienţa aceasta a harului lui Dumnezeu înăuntrul lui. Atunci şi numai atunci scapă de singurătate. 

Asta e o formă de har şi de energie. Cu toate că aş evita cuvântul ăsta, energie, pentru că asiaticii folosesc cuvântul ăsta, energie, pentru un cu totul şi cu totul alt lucru, ceva de obicei impersonal şi lipsit de iubire. Dar şi Dumnezeu... ce înseamnă energia lui Dumnezeu? Înseamnă modul în care Dumnezeu acţionează asupra creaţiei sale, în principal asupra noastră, asupra oamenilor. Această energie este iubitoare, şi omul când simte energia asta scapă de singurătate şi, mai mult, este şi iluminat. 

- În clipa în care omul e luminat de Dumnezeu, ştie cum să meargă. Omul face greşeli, toţi facem greşeli, toţi suntem păcătoşi, dar omul luminat face cu mult mai puţine greşeli şi mai ales ştie să gestioneze, ca să se vindece. Cum spuneam, ortodoxia este terapeutică. Vestul, datorită îndepărtării sale de efectul terapeutic, prin căderea în erezie, despre asta vorbim, au inventat, în disperare de cauză, ca şi soluţie de avarie, au inventat psihologia. Dar nu poate să rezolve ecuaţia umană, pentru că ecuaţia umană se rezolvă numai în clipa în care omul, ca şi chip al lui Dumnezeu, se leagă de perfecţiunea personală. Deci orice ar face un psiholog, la sfârşit ar trebui să-l trimită pe om la duhovnic.  

- Un preot care are 5 ani, 3 ani de experienţă, le-a auzit pe toate. Spovedania nu e un act informaţional. Preotul nu aude nimic nou. Este un act eminamente duhovnicesc, prin care omul se dezice de păcatele sale, îi dă dreptul lui Dumnezeu să intervină în viaţa sa, să-l cureţe de asta şi asta se întâmplă prin rugăciunea de dezlegare prin care orice preot poate să-l facă. Şi omul simte această dezlegare de păcate, simte că i se ridică o greutate imensă de pe el. Şi simte că începe să vadă, wow! Se eliberează. 

- Pe primul plan la noi este relaţia cu Dumnezeu, întâlnirea cu Dumnezeu, asta e pe primul plan. Trăirea lui Dumnezeu. Datorită faptului că avem trup şi trupul este foarte important, trebuie să avem grijă de trup. Adică trebuie să avem o casă unde să dormim, să avem cevade mâncare, şi aşa mai departe. Şi aceste activităţi, numite ascultări, sunt pe lângă. Şi aceste ascultări au două roluri. Cel mai important rol e rolul sufletesc, prin care cineva îşi taie voia sa faţă de cel care a dat porunca şi prin asta se asigură unitatea. Se asigură dragostea. Dacă tu îmi spui că mă iubeşti, eu spun fă ceva şi tu spui nu, unde e iubirea ta? Iubirea concretă se vede prin ascultare. Pe primul plan este iubirea, unirea dintre noi, care asta reface omul însigurat, omul rănit al zilelor noastre.

- Importanţa capitală a Paştelui, a învierii lui Hristos este că Hristos a depăşit moartea. Adică a fost primul om care s-a înviat pe Sine şi a trecut dincolo. Adică a biruit moartea. A biruit limitarea, distorsiunea, distrugerea, decadenţa. Dincolo de tot, inclusiv de materie, pentru că oamenii sunt foarte ataşaţi de materie. A depăşit inclusiv legile gravitaţiei, a văzut la înălţare că s-a ridicat fără elicopter, fără avion, fără nimic, a depăşit tot.

- Pe plan personal, tu trebuie să întorci şi celălalt obraz, astfel încât să stingi agresivitatea. Să găseşti acea linişte de care ai nevoie, ca să-l cinsteşti pe Dumnezeu, să te apropii de perfecţiune. Pe plan comunitar însă, nu poţi să le impui celorlalţi această cruce a agresivităţii, a durerii. Pentru că întoarcerea celuilalt obraz este o durere pe care ţi-o asumi, astfel încât să stingi acest atac. Dacă vine o forţă armată şi vrea să-mi dea mie o palmă asupra neamului meu, asupra femeilor, asupra copiilor, asupra celor dragi mie, păi eu nu pot să întorc celălalt obraz. Şi din cauza asta biserica este principala susţinătoare a Armatei, nu ştiu dacă ai observat treaba asta.

- În familie, principalul lucru e problema timpului şi a ecranelor. Celulare, tablete, laptopuri etc. Ecranele se interpun.. ecranele şi banii.. se interpun în relaţiile interpersonale dintre părinţi şi copii. Trebuie să se redescopere iubirea. Ecranele nu-i iubesc. Părinţii îi iubesc. Şi deci părinţii le vor binele. Ecranele nu le vor bine, ecranele vor să fie cât mai dependenţi de ele. Toată ştiinţa - se numeşte user experience - toată ştiinţa care se ocupă de dezvoltarea, de designul interfaţelor şi a aplicaţiilor, vorbim de companiile mari, au ca scop dependenţa de ecran. Ca să-l ţină pe tânăr dependent acolo. E o sursă foarte puternică de drog. E un nivel de dopamină foarte rapid. Algoritmii de inteligenţă artificială care sunt în spatele algoritmilor de recomandare oferă pe bază de dopamină. Şi în clipa în care apare nivelul mare de dopamină, plăcerea asta, drogul ăsta la fiecare 15-20 de secunde, păi îl ai pe tânăr drogat continuu. Şi atunci el nu mai poate să relaţioneze, nu mai poate să aibă un mod de gândire adânc, nu mai poate să asculte, nu mai are răbdare, şi bineînţeles că are un nivel de atenţie foarte scurt.   

- Când ai în jurul tău oameni care se roagă, oameni sfinţi, asta simţi şi tu. La fel când ai în jurul tău oameni încrâncenaţi, oameni nervoşi, se simte şi asta. De exemplu, vezi pe doi că se ceartă. Nu au nimic cu tine. Se ceartă între ei. Nu te tulburi şi tu? Ba da. Asta provine din undele de şoc ale energiei negative, ale energiei demonice pe care oamenii ăştia o au. Asta va fi la maxim în Rai. Va fi o întrepătrundere a persoanelor, o unitate totală. Asta e frumuseţea Raiului. Dumnezeu în noi şi noi în Dumnezeu. Pe când în Iad, va fi singurătatea veşnică. Adică omul o să fie încrâncenat acolo, miliarde şi miliarde de ani. Ăsta este chinul Iadului. Singurătatea veşnică şi imposibilitatea de a iubi. Sfântul este omul vindecat şi deci exemplu pentru noi să-l urmăm.