Povestea culelor oltenești, unde boierii de pe vremuri se apărau de soldaţii otomani veniţi să le fure averile. Încăperile uitate adăpostesc mari comori

Unele dintre Culele Olteniei au parte de o bătrâneţe tristă. Nu mai ştie nimeni câte am avut şi câte s-au pierdut. În Gorj, autorităţile şi voluntarii încearcă să salveze două astfel de conace boiereşti. În Dolj mai sunt azi în picioare doar două cule. Şi importanţa ambelor pare să fi convins autorităţile să le dea, totuşi, o nouă şansă la viaţă. În Mehedinţi, cula lui Tudor Vladimirescu e ţinută în picioare, deocamdată, doar de promisiuni. 

• China îi dă replica lui Trump. Anunţă tarife vamale de 34% la toate produsele americane începând cu 10 aprilie

Aidoma legendarei pasări Phoenix, Cula Izvoranu-Geblescu, din Dolj, a reuşit să se înălţe deasupra abandonului în care a fost lăsată decenii la rând. În imagini se vede cum arăta înainte de restaurare, dar şi cum o găsim astăzi: o veritabilă mărturie a identităţii noastre naţionale. 

Cule olteneşti, abandonate de decenii

"Suntem aici în prima sală de expoziţie a culei Izvoranu-Geblescu, de la Brabova. Este sala dedicată ocupaţiilor agricole", arată ghidul echipei Observaor. În cămara restaurată a culei de odinioară, specialiştii Muzeului Olteniei au adunat piese rare: "Aici avem un lin. O instalaţie tradiţională caracteristică secolului 19, cu ajutorul căreia erau zdrobiţi strugurii. În interior erau puşi strugurii. Acest capac era pus în interior şi doi, trei oameni călcau pe acest capac, zdrobeau".

De ajungi la cula din Brabova e bine să nu te grăbeşti. Fiecare piesă de muzeu spune câte un crâmpei din povestea unui popor ce pe vremuri ştia să facă rai din puţinul care i-a fost dat. "Se folosea lemnul. Lemn şi nuiele. Da, împletitură de nuiele şi, un lucru foarte important, la îmbinări nu era folosit fier. Chiar şi niturile sunt făcute tot din lemn", arată ghidul.

Încăperile uitate adăpostesc mari comori

Platforma cu care bunicii bunicilor noştri cărau cerealele fascinează şi azi prin ingeniozitate. Ca să cresteze pământul şi să uşureze deplasarea pe orice suprafaţă, oltenii au înţesat talpa din lemn cu lamele de piatră: "Este o adevărată inginerie. Oare cum or fi prins ei la vremea aia lamele astea de silex aici, în lemn? Vă daţi seama că este o muncă minuţioasă. Şi, după aceea, căutatul acestor lame. Pentru că zona în care ne aflăm nu este o zonă în care să se găsească astfel de roci. Ele erau obţinute de la mare distanţă, pe calea schimburilor comerciale".

Trei niveluri are cula şi nu e încăpere care să nu adăpostească câte o comoară. De la războiul de ţesut şi ceramica specifică Olteniei, până la straiele populare din secolul al 19-lea cu ajutorul cărora specialiştii au reconstituit un alai de nuntă. Gingaşa altiţă şi cămăşa de borangic sunt, în cula-muzeu, la loc sigur, ne spune ghidul nostru.

Nu întâmplător boierii locului şi-au ridicat case de neclinitit. Au trăit atunci vremuri grele. "O perioadă foarte tulbure din istoria Olteniei când existau foarte multe incursiuni ale turcilor la nord de Dunăre, mai ales ale acângiilor, expediţii de jaf", adaugă ghidul.

Frânturi din istoria României

"Timp de aproape patru, cinci decenii a trebuit cula să reziste atacurilor date de năvălitori. De aici, de pe metereze se apărau boierii de soldaţii turci care căutau să le jefuiască averile. Printre cele mai crâncene lupte s-au dat cu soldaţii lui Pazvanolgu, rămas în istorie şi ca Pazvante Chioru", spune Cristina Oprea, reporter Observator.

Avid de putere şi bogăţie, aprigul paşă al Vidinului a făcut prăpăd pe pâmânt oltenesc. Acângii sau pazvangii cum mai erau cunoscuţi ostaşii săi au incendiat moşii, conace şi oraşe pe malul românesc al Dunării. De foc nu au scăpat nici Craiova şi nici Cerneţiul, una dintre cele mai înfloritoare urbe ale Mehedinţiului, la 1800. Atunci, arată sursele istorice, ar fi decis Tudor Vladimirescu să înalţe, pe o fostă moşie a mănăstirii Cozia, Cula din Mehedinţi. Astăzi, drumul spre casa-monument e o aventură în toată regula. 

După moartea pandurului revoluţionar, cula din apropierea Dunării a trecut de la o familie de boieri la alta. Pe vremea Primului Război Mondial, a servit unităţilor militare din zonă. De la 1959 şi până la 1977 a fost muzeu memorial. În anii '70, intervenţiile făcute asupra monumentului i-au schimbat înfăţişarea.

"Rând pe rând, dependinţele din jurul culei au pierit în negura vremii, distruse de aceeaşi nepăsare care a ştirbit şi din măreţia monumentului. Acum, numai din imagini de arhivă mai putem vedea cum a arătat fortăreaţa lui Tudor în vremurile ei de glorie", adaugă Cristina Oprea, reporter Observator.

Monumentele puteau fi salvate

În octombrie anul trecut, Primăria comunei Şimian, cea care administrează azi monumentul, anunţa că acesta va fi salvat cu bani europeni. Şantierul încă nu a început, am insistat să aflăm în ce stadiul e proiectul, dar edilul nu a avut vreme să discute cu noi. 

Poate măcar de-acum încolo ne vom preţui, aşa cum se cuvine, monumentele istorice. "Acest gen de construcţii se regăseşte numai în această parte a României. Un tip de construcţie cu arhitectură care este venită de la sud de Dunăre. Caracteristica lor este de adăpostire a unor averi, a unor oameni înstăriţi sau negustori", explică Florin Ridiche, reprezentant Muzeul Olteniei.

Expoziţii permanente ale Muzeului Olteniei

În ultimele două cule rămase în picioare în Dolj, la Brabova şi Cernăteşti, se vor deschide, zilele acestea, expoziţii permanente ale Muzeului Olteniei. "Dorim ca în jurul lor să readucem modul de viaţă, să readucem meşteşugurile, să readucem gastronomia. Să le readucem la viaţă. Pentru că de la pielărie, la opincărie, la partea de ceramică, Oltenia are tradiţie şi Oltenia încă păstrează vii aceste tradiţii", declară Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj.

Oricine vrea să facă o călătorie înapoi în timp poate urma traseul culelor repuse în circuitul turistic.