Antena LIVE

Prima reacţie a lui Dani Mocanu, după incidentul de la Râmnicu Vâlcea. Manelistul se afla pe un vehicul istoric care a lovit două maşini parcate

Cântăreţul Dani Mocanu a oferit în exclusivitate pentru echipa Observator o primă reacţie după incidentul petrecut în Râmnicu Vâlcea. Manelistul este bărbatul aflat în interiorul autovehiculului istoric care a lovit astăzi două maşini parcate.

De la 13.04.2022, 23:34
Prima reactie a lui Dani Mocanu după incidentul de la Râmnicu Vâlcea Captura Video

Într-o discuţie cu reporterul Observator, Dani Mocanu a povestit cum s-a petrecut incidentul din timpul filmărilor pentru noul său videoclip. Cântăreţul spune că proprietarul vehiculului ar fi încercat să evite un copil şi astfel a lovit cele două autoturisme.

"Eu eram în acel tanc. Am fost toată ziua cu tancul respectiv la o mică plimbare prin Râmnicu Vâlcea. Am fost să realizez un videoclip în oraşul respectiv. Din păcate am făcut şi un mic accident, după cum aţi văzut în filmarea respectivă. Ceea ce vreau să subliniez este că oamenii sunt răi. Imediat cum au văzut că am atins acolo în parcrea respectivă două maşini, imediat au postat şi au susţinut că eu conduceam. Nu conduceam eu. Pur şi simplu eu eram deasupra tancului, iar la volan se afla proprietarul tancului. Omul din câte am văzut eu, a evitat un copilaş care îmi făcea poze. Erau oameni care făceau poze, să îl vezi pe Dani Mocanu cu un tanc prin Râmnicu Vâlcea, nu vezi în fiecare zi. Au scos telefoanele şi au început să filmeze şi încercând să evite un incident mai neplăcut, omul a tras de volan şi asta este, a atanis două maşini în parcare. A vrut să evite un copilaş. Am vorbit cu proprietarii maşinilor, s-a rezolvat. A fost o înţelegere la faţa locului. Am sunat şi noi la poliţie, am informat de cele întâmplate, dar proprietarii s-au înţeles între ei. Legat de videoclip, rămâneţi aproape pentru că veţi vedea ceva ce nu aţi mai văzut în România",  a spus Dani Mocanu.

@danimocanu10

Am fost, sunt și voi rămâne unic !!! Ceea ce fac eu a depășit de mult nivelul României

♬ sunet original - danielmocanuoficial

Ți-a plăcut acest articol?

dani mocanu masini tanc
Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

În vacanţă, în ţară

În vacanţă, în străinătate

Acasă, cu familia

Cu prietenii

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024