A aruncat cu capace de canal de pe pod, în maşinile aflate în mers. Atac nebunesc pe o autostradă din Germania
Sâmbătă dimineaţă, două capace de canal, fiecare cântărind în jur de 40 de kilograme, au fost aruncate intenţionat de pe un pod, lovind mai multe maşini care circulau în acel moment pe autostrada germană A7, lângă Hildesheim, un oraș din landul Saxonia Inferioară.
De Veronica Micu la 21.08.2022, 14:40- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Atacul nebunesc a avut loc la primele ore ale dimineţii de sâmbătă. În jurul orei 3:25, un capac de canal a lovit un VW Golf care se îndrepta spre sud. Capacul, care cântărea în jur de 40 de kilograme, a lovit cu o forţă uriaşă acoperişul maşinii, pe care l-a strivit.
Șoferul, un bărbat în vârstă de 52 de ani din Baden-Württemberg, dar şi pasagerul de 43 de ani au fost grav răniţi. Ambii au fost dusi la spital şi, potrivit poliției, sâmbătă după-amiază, cel din urmă se afla în afara oricărui pericol.
Un al doilea capac de canat a aterizat pe banda din sens opus şi a avariat cel puțin patru vehicule.
- "Băiatul și cu fata din spate mișcă". Tânără moartă într-un BMW zdrobit de TIR pe contrasens, la Remetea Mare
- Moartea misterioasă a unei românce, în Italia. Violeta a fost găsită fără viață în portbagajul unei...
- Filmul tragediei din Mureş în care un bărbat a murit, iar altul a fost rănit, după ce un şofer de 19 ani i-a...
Autostrada A7 a fost blocată complet în ambele sensuri, între Hildesheim-Drispenstedt și nodul de autostradă Hanovra-Süd, scrie Bild. Specialiștii criminalişti au asigurat probele, cele două capace de canal fiind examinate pentru a identifica eventuale dovezi, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliției. Între timp, ofițerii au căutat locuri unde lipseau capacele de canal şi au găsit ceea ce căutau în zona industrială din Harsum.
Un suspect arestat
Verificările au dus la reţinerea unui suspect, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din districtul Hildesheim. El se va prezenta duminică în fața unui magistrat.
Nu este clar dacă suspectul a acționat singur, astfel că anchetatorii caută posibili martori.
Departamentul responsabil al Serviciului Central de Poliție Criminală al Inspectoratului de Poliție Hildesheim a demarat cercetări în mai multe cazuri de tentativă de omor.
Potrivit sueddeutsche.de, un astfel de atac nu s-a mai întâmplat în zona Hildesheim, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției. Cu toate acestea, în ultimii ani au existat cazuri în Saxonia Inferioară în care au fost aruncate pietre și capace de canal pe drumuri. În 2016, două capace de canal au fost aruncate de pe un pod pe A27 lângă Walsrode, în Heidekreis. Din fericire, şoferii au scăpat atunci doar cu o sperietură. În 2008, un bloc de lemn de șase kilograme, aruncat de pe un pod de autostradă în apropiere de Oldenburg, a spart geamul unei mașini, ucigând o femeie de 33 de ani. Un tribunal l-a condamnat pe vinovat, în vârstă de 31 de ani, la închisoare pe viață.
Sursa foto: capturi video ndr.de