Antena LIVE

Curs valutar

Video

Alegeri în SUA: Democraţii şi republicanii, un duel care ar putea decide soarta lumii întregi

Americanii decid mâine soarta Statelor Unite şi a lumii întregi. Aproape 250 de milioane de votanţi sunt aşteptaţi la alegerile de la mijlocul mandatului preşedintelui. Ultimele sondaje de opinie îi dau favoriţi pe republicani. Victoria lor l-ar putea ajuta pe Trump să revină în Biroul Oval, în timp ce administraţia Biden va trebui să lupte pentru supravieţuire. Iar pe plan internaţional, Ucraina ar pierde un mare aliat

De la 07.11.2022, 21:30
WhatsApp
Vezi și:

Un singur loc pierdut sau câştigat în Senat şi Camera Reprezentanţilor va schimba peisajul politic american, cu doi ani înainte de alegerile prezidenţiale.

Înfrângerea democraţilor ar fi similară cu un vot negativ dat administraţiei Biden, în timp ce o victorie a republicanilor, poate cântări decisiv în revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. Deja pe culoarele de la Washington se vorbeşte despre suspendarea lui Joe Biden, în cazul în care republicanii vor deţine puterea în Congres. 

Donald Trump - fostul preşedinte SUA: Partidul Republican este determinat să nu permită ca America să devină o ţară comunistă. Nu putem permite să devină America o ţară comunistă. Dacă noi (republicanii - n.r.) nu începem să câştigăm alegerile în mod evident şi corect, atunci exact asta o să se întâmple, o să devenim o ţară comunistă. 

Cu un congres majoritar republican, Ucraina are şanse mari să piardă sprijinul Statelor Unite în războiul cu Putin.  

Pe acelaşi subiect

Marjorie Taylor Greene: Sub conducerea republicanilor, niciun ban nu va mai merge în Ucraina. Ţara noastră este pe primul loc. 

SUA, alegeri pentru soarta lumii

Dacă republicanii vor fi majoritari şi vor merge până la capăt cu acest plan, analiştii de politică externă cred că raportul de forţe din regiunea noastră va avea de suferit. 

Cristian Pârvulescu, analist politic: De aceea, alegerile acestea vor complica şi mai mult rolul Statelor Unite pe plan mondial, nu-l vor simplifica. Să nu neglijăm, însă, faptul că Putin a mizat pe un succes al Republicanilor, nu pentru că Republicanii ar fi pro-ruşi, ci pentru că asta va complica foarte mult exerciţiul administraţiei.

În aceste condiţii, Rusia a început să facă şi ea campanie electorală în Statele Unite şi nu se jenează să recunoască. Pe reţele sociale au apărut mii de mesaje în care este Joe Biden este criticat pentru că foloseşte banii americanilor pentru a ajuta Ucraina în război. 

„Am intervenit (în alegerile din SUA - n.r.), intervenim și vom continua să intervenim. Cu atenție, cu precizie, cu operativitate și în felul nostru, așa cum știm să facem.“ spune miliardarul Evgheni Prigojin, care a înfiinţat o grupare paramilitară şi a cărui firmă se ocupă de catering pentru Kremlin la recepţiile oficiale. Joe Biden a transformat această temă în atu pentru el.

Joe Biden, preşedintele SUA: Democraţia se află în acest moment pe buletinul de vot. Eu spun asta de când am candidat. Sunt peste 300 de candidați republicani pentru funcții de stat, locale și federale care care spun că eu nu am câștigat de fapt alegerile.

Voturile din 6 state ar putea fi decisive.  Arizona, Georgia, Michigan, Pennsylvania, Wisconsin şi Nevada, unde există comunităţi importante de români, sunt recunoscute ca fiefuri republicane. La alegerile prezidenţiale de acum doi ani, Joe Biden a reuşit să câştige, însă, şi acolo. 

Marian Petruţa, român stabilit în Statele Unite: Vorbim despre balanţa puterii aici în Statele Unite. Întotdeauna, la jumătatea mandatului, de obicei, partidul care este la putere sau are preşedinţia cam pierd controlul în Congres.

La alegerile de mâine sunt puse în joc toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor şi 35 din cele 100 de locuri ale Senatului. Cele mai recente sondaje de opinie îi dau favoriţi pe republicanii lui Trump.  

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

alegeri donald trump partide statele unite ale americii
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025