Antena LIVE

Curs valutar

Mizele unui scrutin ce ar putea intra în istorie, în Turcia. Erdogan se va confrunta cu cea mai dificilă provocare politică de până acum

Recep Erdogan, preşedintele în exerciţiu al Turciei, se va confrunta cu cea mai dificilă provocare politică de până acum în alegerile prezidenţiale şi parlamentare de duminică, opoziţia simţind că are cea mai bună şansă a sa de a pune capăt celor două decenii de când este la putere şi de a-i inversa politicile, relatează Reuters.

De la 09.05.2023, 09:15
WhatsApp
Kemal Kilicdaroglu (s), Recep Erdogan (d) Profimedia Images

Votul prezidenţial şi cel parlamentar, stabilit pentru 14 mai, cu un posibil tur doi de scrutin la 28 mai, va decide nu numai cine conduce Turcia, ci şi cum este guvernată, încotro se îndreaptă economia şi forma politicii sale externe.

Cel mai longeviv lider al Turciei moderne, Erdogan a promovat pietatea religioasă şi ratele scăzute ale dobânzilor pentru gospodării, timp în care a afirmat influenţa turcă în regiune şi a slăbit legăturile ţării, membră NATO, cu Occidentul.

Alegerile au loc la trei luni după ce cutremurele din sud-estul Turciei au ucis peste 50.000 de persoane. Principalul contracandidat al lui Recep Tayyip Erdogan este Kemal Kilicdaroglu, liderul Partidului Republican al Poporului (CHP), care are sprijinul unei alianţe de şase partide de opoziţie.

Mize pentru Turcia

Pe acelaşi subiect

Cel mai puternic lider de când Mustafa Kemal Ataturk a fondat republica turcă modernă, în urmă cu un secol, Erdogan şi partidul său de sorginte islamistă, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AK), au îndepărtat Turcia de proiectul secular al lui Ataturk.

De asemenea, Erdogan a centralizat puterea în jurul unei preşedinţii executive, cu sediul într-un palat de 1.000 de camere situat la marginea Ankarei, care stabileşte politica privind afacerile economice, de securitate, interne şi internaţionale ale Turciei.

Criticii lui Erdogan spun că guvernul său a pus botniţă disidenţei, a erodat drepturile şi a adus sistemul judiciar sub dominaţia sa, acuzaţie negată de oficialii care spun că a protejat cetăţenii în faţa unor ameninţări la adresa securităţii, inclusiv o tentativă de lovitură de stat în 2016.

Economiştii spun că apelurile lui Erdogan pentru rate scăzute ale dobânzii au făcut ca inflaţia să urce anul trecut la un maxim al ultimilor 24 de ani -  85%, iar lira să se prăbuşească la o zecime din valoarea sa faţă de dolar în ultimul deceniu.

Mizele pentru restul lumii

Sub conducerea lui Erdogan, Turcia şi-a afirmat puterea militară în Orientul Mijlociu şi nu numai, lansând patru incursiuni în Siria, desfăşurând o ofensivă împotriva militanţilor kurzi în interiorul Irakului şi trimiţând sprijin militar în Libia şi Azerbaidjan.

De asemenea, Turcia a avut o serie de ciocniri diplomatice cu puterile regionale Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite şi Israel, precum şi o confruntare cu Grecia şi Cipru în legătură cu graniţele maritime din estul Mediteranei, până când a schimbat direcţia în urmă cu doi ani şi a căutat o apropiere cu unii dintre rivalii săi.

Achiziţionarea de către Erdogan de sisteme ruseşti de apărare aeriană a declanşat sancţiuni americane împotriva Ankarei, în timp ce apropierea sa de preşedintele rus Vladimir Putin i-a determinat pe critici să pună la îndoială angajamentul Turciei faţă de alianţa militară occidentală, NATO. Obiecţiile Ankarei faţă de cererile de aderare la NATO din partea Suediei şi Finlandei au provocat, de asemenea, tensiuni.

Cu toate acestea, Turcia a intermediat acordul pentru exporturile de grâu ucrainean pe Marea Neagră, ceea ce subliniază rolul potenţial pe care Erdogan l-ar putea avea în eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina. Nu este clar dacă un eventual succesor s-ar bucura de acelaşi profil pe care el şi l-a creat pe scena mondială.

Promisiunile opoziţiei

Cele două partide principale de opoziţie, CHP - secularist - şi partidul naţionalist de centru-dreapta IYI, s-au aliat cu patru partide mai mici în cadrul unei platforme care ar inversa multe dintre politicile semnate de Erdogan.

Ei s-au angajat să restabilească independenţa băncii centrale şi să schimbe politicile economice neortodoxe ale lui Erdogan. De asemenea, ar urma să desfiinţeze prerogativele executive ale preşedintelui în favoarea sistemului parlamentar anterior şi să trimită înapoi refugiaţii sirieni.

Oponenţii lui Erdogan urmăresc să îmbunătăţească relaţiile cu aliaţii occidentali, inclusiv cu Statele Unite, şi să readucă Turcia în programul de avioane de luptă F-35, de la care a fost blocată după ce a cumpărat sisteme ruseşti de apărare antirachetă. Analiştii consideră că politicile promise de opoziţie ar putea stimula investiţiile străine.

Erdogan a sprijinit eforturile eşuate de răsturnare a preşedintelui sirian Bashar al-Assad, în timp ce a găzduit cel puţin 3,6 milioane de refugiaţi sirieni care au devenit din ce în ce mai nedoriţi într-o perioadă de dificultăţi economice în Turcia.

Opoziţia a reluat planurile lui Erdogan de a deporta o parte dintre refugiaţi în Siria, dar niciunul dintre ei nu a stabilit cum ar putea avea loc acest lucru în siguranţă.

Cât de strânsă este cursa

Cele mai recente sondaje arată că Kilicdaroglu îl devansează pe Erdogan, a cărui popularitate a fost afectată de o criză a costului vieţii cauzată de inflaţia galopantă. Imaginea unită prezentată de opoziţie i-a sporit acesteia şansele, spun analiştii.

Dar Erdogan este încă în cursă, iar cursa prezidenţială ar putea ajunge la o confruntare între el şi Kilicdaroglu în turul al doilea.

Sondajele iniţiale de după cutremurul din 6 februarie au sugerat că Erdogan a reuşit să îşi păstreze în mare parte sprijinul, în ciuda acuzaţiilor că guvernul a reacţionat lent şi a aplicat cu indolenţă reglementările în materie de construcţii, deşi acestea ar fi putut salva vieţi.

Modul în care opoziţia va obţine sprijin în rândul alegătorilor kurzi, care reprezintă 15% din electorat, rămâne esenţial. Partidul Democrat al Poporului (HDP), prokurd, nu face parte din principala alianţă de opoziţie, dar se opune cu înverşunare lui Erdogan, după o represiune a membrilor săi în ultimii ani.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

alegeri turcia alegeri prezidentiale recep erdogan turcia
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025