Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Alegeri în Turcia: Ergodan l-a făcut "bețiv" pe liderul opoziției, într-un discurs ținut în fața a 1.7 milioane de oameni

1,7 milioane de oameni au participat, ieri, la Istanbul, la un miting electoral al preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care candidează pentru un nou mandat în alegerile de la 14 mai. Într-un discurs foarte dur, Erdogan l-a calificat pe principalul său adversar, liderul opoziţiei, drept un "beţiv" care este "mână în mână cu teroriştii". Iar pe susţinătorii acestuia preşedintele i-a numit "necredincioşi". Erdogan a promis, pe de altă parte, că va creşte salariul minim şi retribuţiile funcţionarilor publici chiar de săptămâna aceasta, înaintea alegerilor. În acest timp, într-un oraş din estul ţării, autocarul de campanie al primarului din Istanbul, şi el lider al opoziţiei, a fost atacat cu pietre. Cel puţin şapte oameni au fost răniţi.

de Redactia Observator

la 08.05.2023 , 09:02

La un miting electoral desfăşurat la Istanbul, în faţa a sute de mii de oameni, liderul turc, aflat la putere de 20 de ani, a acuzat opoziţia că vrea să divizeze ţara eurasiatică.

"Nu-l vom lăsa pe Kilicdaroglu, care merge cu organizaţii teroriste, să divizeze această ţară", a declarat Erdogan în timpul unui discurs transmis în direct la televiziunea turcă, potrivit Agerpres.

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Adresându-se sutelor de mii de susţinători, Erdogan a spus ca Kiliçdaroglu poate să bea cât vrea, oamenii nu vor da ţara pe mâna unui "beţiv", calificându-i pe opozanţi drept "necredincioşi".

Erdogan, care a fost nevoit recent să ia o pauză de la campania electorală din cauza unei probleme de sănptate, este cunoscut pentru retorica sa dură care vizează nu doar opoziţia, ci şi minorităţile, inclusiv comunitatea LGBTQ, notează DPA.

Alegeri în Turcia. Kilicdaroglu a promis că va pacifica şi unifica ţara în cazul unei victorii

"Eu, împreună cu prietenii mei, voi aduce primăvara în această ţară, voi aduce pacea. Indiferent de cine sunt, ne vom ocupa de problemele tuturor celor care trăiesc în această ţară. Nu vom discrimina niciodată pe nimeni", a dat asigurări candidatul opoziţiei.

"Voi fi preşedintele a 85 de milioane (de oameni). Voi servi 85 de milioane. Nu voi face distincţii şi îi voi îmbrăţişa pe toţi", a conchis Kilicdaroglu, care conduce în sondaje cu o săptămână înainte de alegerile prezidenţiale şi parlamentare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri externe » Alegeri în Turcia: Ergodan l-a făcut "bețiv" pe liderul opoziției, într-un discurs ținut în fața a 1.7 milioane de oameni