Alertă de securitate, după ce un SUV din convoiul lui Biden a fost lovit de o berlină: "Preşedintele şi Prima Doamnă sunt bine"
Un vehicul din convoiul preşedintelui american Joe Biden a fost lovit duminică de o maşină în timp ce liderul de la Casa Albă părăsea sediul său de campanie din Delaware. Coliziunea dintre o berlină şi un SUV din convoi a provocat un zgomot puternic, relatează AFP.
De Redactia Observator la 18.12.2023, 10:01O bubuitură puternică s-a auzit în momentul ciocnirii dintre o berlină cu un SUV din convoiul prezidenţial staţionat într-o intersecţie din apropierea sediului campaniei, la aproximativ 40 de metri de Biden. Agenţii au oprit imediat berlina de culoare argintie, înmatriculată în Delaware, şi şi-au îndreptat armele spre şofer.
Personalul de securitate l-a condus rapid pe preşedinte într-un vehicul care aştepta şi l-a îndepărtat de clădirea situată în centrul oraşului Wilmington. "Preşedintele şi Prima Doamnă sunt bine", a declarat un oficial de la Casa Albă unui reporter AFP care a asistat la incident.
Adunaţi pe trotuar în faţa birourilor de campanie, unde preşedintele şi Jill Biden luaseră masa împreună cu echipa lor, reporterii tocmai terminaseră de pus întrebări preşedintelui Biden la ieşire, în momentul în care a răsunat bubuitura, o expresie de surpriză apărând chipul preşedintelui.
Jurnaliştii au fost strânşi rapid de personal pentru a se alătura convoiului care părăsea scena incidentului. "Sunt pe cale să fie evacuaţi, trebuie să plecaţi", a spus un membru al personalului reporterilor în timp ce personalul de securitate securiza zona. Biden a ajuns în siguranţă la domiciliul său, fără alte incidente.