SUA suspendă activitatea ambasadei sale din Belarus deoarece Rusia continuă agresiunea militară împotriva Ucrainei
Statele Unite suspendă activitatea de la Ambasada SUA din Belarus şi, de asemenea, permite personalului care nu lucrează în situaţii de urgenţă şi membrilor familiei lor să părăsească Ambasada SUA din Rusia, din cauza problemelor de siguranţă şi securitate rezultate în urma agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, a declarat secretarul de stat Antony Blinken într-un comunicat.
De Redactia Observator la 28.02.2022, 15:43"Departamentul de Stat al SUA a suspendat operaţiunile la Ambasada noastră din Minsk, Belarus, şi a autorizat plecarea voluntară („plecarea autorizată”) a angajaţilor care nu lucrează în situaţii de urgenţă şi a membrilor familiei lor de la Ambasada noastră din Moscova, Rusia. Am luat această decizie din cauza problemelor de securitate şi siguranţă care decurg din atacul neprovocat şi nejustificat al forţelor militare ruse în Ucraina", a declarat Blinken, luni dimineaţă.
Secretarul de stat a mai menţionat că prioritatea Departamentului este siguranţa şi securitatea cetăţenilor americani, inclusiv a personalului guvernului SUA din întreaga lume.
"Departamentul de Stat îşi adaptează continuu poziţia în cadrul ambasadelor şi consulatelor din întreaga lume, în conformitate cu misiunea sa, cu mediul local de securitate şi cu situaţia sănătăţii. În cele din urmă, nu avem o prioritate mai mare decât siguranţa şi securitatea cetăţenilor americani, iar asta include personalul nostru guvernamental american şi persoanele aflate în întreţinerea acestora care servesc în întreaga lume", a adăugat Blinken.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 5 LIVE TEXT. Atacuri masive în Harkov: "Sunt civili uciși". Continuă negocierile...
- Miliardarul Roman Abramovici ar fi implicat în negocierile dintre Rusia și Ucraina, la cererea Kievului
- Eroii de pe Insula Șerpilor sunt în viață, dar sunt prizonierii rușilor. "Duceţi-vă dracului", a fost mesajul...
Război Rusia - Ucraina, ziua 5
A cincea zi a războiului pe care președintele rus Vladimir Putin l-a declarat Ucrainei a început cu noi bombardamente. Au fost auzite explozii în capitala Kiev și în principalul oraș Harkov, potrivit The Jerusalem Post, care citează Serviciul de Stat pentru Comunicații Speciale și Protecție a Informațiilor din Ucraina.
După câteva ore de calm, rușii au lansat un nou atac masiv în Harkov, soldat cu zeci de morți și răniți, potrivit consilierului ministrului ucrainean de Interne Anton Herashchenko.
Între timp, la Gomel, în Belarus, continuă negocierile între delegațiile Rusiei și Ucrainei.