Amendă uriașă pentru aliații lui Jair Bolsonaro, după contestarea alegerilor din Brazilia. Argumentele, "absolut false"
Şeful instanţei electorale supreme din Brazilia, Alexandre de Moraes, a respins miercuri o solicitare depusă de aliaţii preşedintelui Jair Bolsonaro de contestare a alegerilor prezidenţiale pierdute de actualul şef al statului şi a amendat Partidul Liberal pentru „rea-credinţă”, relatează Reuters şi AFP.
De Redactia Observator la 24.11.2022, 08:50Preşedintele Tribunalului Electoral Superior (TSE), Alexandre de Moraes, a considerat că plângerea depusă marţi de Partidul Liberal a fost de „rea-credinţă” şi a decis o amendă de aproximativ 4,2 milioane de dolari, potrivit unui text publicat pe site-ul instituţiei.
Hotărârea instanţei subliniază „lipsa dovezilor şi a circumstanţelor care să justifice punerea în aplicare a unei verificări extraordinare” a celor 280.000 de maşini electronice utilizate în alegerile prezidenţiale, transmite news.ro.
Lula, oponentul lui Bolsonaro, a câștigat alegerile prezidențiale din Brazilia la doar un punct procentual diferență
Candidatul stângii, Luiz Inacio Lula da Silva, a câştigat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 30 octombrie la mică diferenţă, cu 50,9% din voturi, faţă de 49,1% cât a obţinut preşedintele conservator în exerciţiu.
- Expert în IT, mort la 33 de ani pentru un selfie. Abia semnase contractul cu firma visurilor lui, povesteşte mama...
- Copil mort după ce a fost înțepat de un scorpion galben, în timp ce se încălța, în Brazilia. A făcut 7...
- Alegeri Brazilia. Bolsonaro, așteptat să își recunoască înfrângerea, după o tăcere misterioasă. Incidente...
Partidul Liberal din care provine preşedintele ceruse marţi invalidarea voturilor exprimate prin intermediul maşinilor electronice, întrucât acestea ar fi funcţionat defectuos.
Argumentele prezentate sunt „absolut false”, a declarat Alexandre de Moraes, care a criticat plângerea „ofensatoare pentru statul de drept democratic, făcută într-un mod incoerent, cu scopul de a încuraja mişcările criminale şi antidemocratice”. Aceste mişcări, a adăugat el, s-au manifestat prin „ameninţări şi violenţe grave”, aluzie la protestele susţinătorilor lui Bolsonaro, care nu recunosc înfrângerea idolului lor.
Blocaje rutiere după înfrângerea suferită de Jair Bolsonaro
După victoria lui Lula, susţinătorii lui Jair Bolsonaro au organizat sute de blocaje rutiere, care au durat mai multe zile şi au dus uneori la ciocniri cu forţele de ordine.
În ceea ce-l priveşte pe Jair Bolsonaro, acesta a dispărut practic din viaţa publică de mai bine de trei săptămâni. După desfăşurarea scrutinului, Bolsonaro nu a recunoscut în mod explicit că a pierdut, dar a declarat că „va continua să îndeplinească toate prevederile Constituţiei”, ceea ce i-a făcut pe observatori să creadă că va coopera în transferul de putere.