Americanii vor un plan de război mai clar de la Zelenski. Sunt îngrijoraţi de tensiunile dintre el şi Valeri Zalujnîi - Bloomberg
Război în Ucraina. SUA pun presiune pe Volodimir Zelenski pentru a formula un plan mai clar de luptă împotriva Rusiei și ar putea discuta această problemă la Forumul Economic Mondial de la Davos săptămâna viitoare, relatează Bloomberg, citând surse anonime.
De Redactia Observator la 11.01.2024, 17:51În timp ce războiul din Ucraina va intra luna următoare în cel de-al treilea an, iar ajutorul internaţional a stagnat, americanii vor un plan de război mai clar de la Zelenski. Potrivit surselor Bloomberg, SUA urmăresc să evalueze cum să-și alinieze mai bine sprijinul pentru apărarea Ucrainei, după ce ajutorul de 61 de miliarde de dolari a fost blocat pe fondul luptelor politice interne din Congres și a opoziției republicanilor.
Oficialii de la Washington ar fi de aseamnea îngrijorați de faptul că tensiuniile dintre Volodimir Zelenski și comandantul șef al forțelor armate Valeri Zalujnîi încetinesc eforturile de a închega o nouă strategie de luptă. Zvonurile despre presupuse dezacorduri dintre Zelenski și generalul său de top au ajuns în mass-media occidentală și ucraineană, în urma editorialului despre starea războiului scris toamna trecută de Valeri Zalujnîi în The Economist.
În noiembrie 2023, Zelenski a declarat Ucraina are "un plan foarte specific" pentru eliberarea teritoriilor în 2024, fără a dezvălui detalii. Una dintre sursele Bloomberg a spus că armata ucraineană elaborează în prezent planuri pentru 2024 și sunt luate în considerare o varietate de opțiuni.
Totuşi, un avans decisiv pe front este puțin probabil în următoarele luni. Aliații Kievului spun că este crucială conceperea unei strategii militare clare pentru a apăra pozițiile actuale și apoi a străpunge liniile rusești.
Zelenski a avertizat miercuri că o ezitare din partea aliaților nu va face decât să mărească curajul și puterea Rusiei. El a avertizat că apărarea antiaeriană este limitată, după ce Rusia a intensificat loviturile cu drone şi rachete în ultimele săptămâni. Oficialii occidentali speră că ajutorul financiar ar putea fi deblocat până luna viitoare, dar încă nu există semne de vreo înțelegere la Washington.