Andre Braugher, cunoscut pentru rolul din serialul ''Brooklyn Nine-Nine'', a murit la 61 de ani. Actorul a câștigat de două ori premiul Emmy
Actorul Andre Braugher, recompensat de două ori cu Emmy, cunoscut pentru rolurile din serialul de comedie ''Brooklyn Nine-Nine'' şi din serialul ''Homicide: Life on the Street'', a murit luni, după o scurtă boală, a anunţat marţi publicista actorului. Braugher avea 61 de ani, transmite Agerpres.
De Redactia Observator la 13.12.2023, 09:39Andre Braugher a jucat alături de Andy Samberg în satira poliţistă ''Brooklyn Nine-Nine'' timp de opt sezoane, din 2013 până în 2021, dând viaţă personajului Ray Holt, rol pentru care a primit patru nominalizări la Emmy şi două premii Critics Choice pentru cel mai bun actor în rol secundar într-un serial de comedie.
Anterior, l-a jucat pe detectivul Frank Pembleton în serialul ''Homicide'' (1992-1998), un rol pentru care a fost recompensat cu primul său trofeu Emmy, în 1998, în categoria ''rol principal într-un serial dramatic''.
Cariera lui Andre Braugher
Braugher a mai fost premiat cu Emmy pentru ''cel mai bun actor în rol principal'' în 2006 graţie personajului Nick Atwater din pelicula ''Thief''.
- Actorul Ryan O'Neal, cunoscut pentru rolul din "Love story", a murit la 82 de ani. În ultima parte a vieții s-a...
- Actor din "Dogwashers" și serialul "Echo 3", găsit mort cu mâinile și picioarele legate. Kevin Munoz a fost...
- "A fost o onoare să împart scena cu tine şi să te pot numi prietenul meu". Actorii din Friends, un ultim omagiu...
În total, a fost nominalizat de 11 ori la premiile Emmy, potrivit site-ului Academiei Americane de Televiziune, şi a interpretat 67 de roluri, potrivit IMDB.com.
Braugher juca şi teatru şi participa deseori la Festivalul Shakespeare din New York, fiind recompensat cu off-Broadway Obie Award în 1997 pentru rolul titular din ''Henric al V-lea''. A mai jucat în ''Measure for Measure'', ''Twelfth Night'' şi ''As You Like It''.
Ultimul rol al lui Braugher a fost cel al editorului Dean Baquet, de la New York Times, în pelicula ''She Said'', o dramatizare a anchetei premiată cu Pulitzer despre abuzurile sexuale şi hărţuirea săvârşită de personalităţi din lumea divertismentului şi mass-media.
Braugher s-a născut şi a copilărit în Chicago, şi-a luat licenţa la Universitatea Stanford şi a absolvit un masterat la Juilliard, potrivit biografiei oferite de publicista Jennifer Allen.