Antena LIVE
Video

"Anul viitor, urmau să facă nunta". Ioana, românca găsită moartă în Irlanda, a fost ucisă de logodnicul ei. Tânărul și-ar fi omorât iubita în somn

Sfârşit cumplit pentru o româncă stabilită în Irlanda. Tânăra abia împlinise 30 de ani şi se mutase cu logodnicul ei, cu care urma să se căsătorească. A fost găsită însă fără suflare în apartament, după ce o prietenă a sunat la poliţie, pentru că tânăra nu mai răspundea la telefon. Chiar logodnicul ei este cel care a ucis-o. Bărbatul şi-a recunoscut fapta şi a fost arestat de autorităţile irlandeze.

De la 15.11.2022, 09:40

Ioana Mihaela Păcală avea 30 de ani şi părăsise Oradea în urmă cu 3 ani. Tânăra locuia împreună cu logodnicul ei, Andrei, într-un apartament din Ratoath, un oraş aflat în comitatul Meath, din Irlanda, în care se mutaseră în urmă cu doar o săptămână. 

Sora Ioanei: Nu era sânge. Noi bănuim că ori o fi lovit-o mortal, ori o fi sufocat-o

Sâmbătă seara, femeia a fost găsită fără suflare de către un echipaj de salvare.  Apelul la numărul de urgenţă fusese dat de o prietenă a victimei, care mai apoi l-a sunat pe bărbat, iar acesta i-ar fi spus că a visat că a omorât-o, iar când s-a trezit, logodnica lui era inconştientă.

Estera Tocoian, sora victimei: Când a ajuns prietena aia, Poliţia era deja acolo şi a zis că a omorât-o. Nu era sânge. Noi bănuim că ori o fi lovit-o mortal, ori o fi sufocat-o. Nu ştiu, nu pot să-mi explic. 

Pe acelaşi subiect

Prietena lor, care i-a vizitat pe cei doi chiar cu o zi înainte de tragedie, spune că Andrei ar suferi de depresie şi că se simţea distras şi necomunicativ în ultima vreme. 

Estera Tocoian, sora victimei: E un şoc pentru noi, sincer. Pentru noi e un vis urât. Fapta lui nu se justifică sub nici o formă. Nu cred că din cauza depresiei a omorât-o. Cred că acolo a fost altceva. Eu tot timpul am întrebat-o: "Te înţelegi cu el? Te respectă?", "Da, da. Mă respectă, mă iubeşte". A zis că îl iubeşte şi că anul viitor, în iunie, urmau să facă nunta. Deja ne-am făcut planuri de sărbători, trebuia să vină acasă şi deja vorbisem să mergem să-şi închirieze rochia de mireasă.

Logodnicul Ioanei, arestat pentru omor

Întreaga comunitate din Ratoath este şocată de cele întâmplate, mai ales că tinerii abia se mutaseră în cartier. "Nu te aştepţi să se întâmple asta la uşa ta. Vezi la ştiri, din când în când, astfel de lucruri, dar nu te aştepţi la aşa ceva. E şocant... un cuplu tânăr", spune o vecină.

Consilier local: Extrem de trist faptul că viaţa unei persoane aşa tinere şi cu mult potenţial, care şi-a început viaţa aici, în Ratoath, s-a sfârșit aşa de abrupt. 

Bărbatul a fost arestat de către autorităţile irlandeze sub acuzaţia de omor.

Unul dintre detectivii care se ocupă de caz a declarat presei că bărbatul le-a spus că îi pare rău şi că această tragedie n-ar fi trebuit să se întâmple. 

Ți-a plăcut acest articol?

romanca ucisa irlanda ioana mihaela tanara ucisa
Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

În vacanţă, în ţară

În vacanţă, în străinătate

Acasă, cu familia

Cu prietenii

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024