Anunţ important pentru ROMÂNII DIN MAREA BRITANIE. Ce li se pregăteşte imigranţilor din Uniunea Europeană, după Brexit
Premierul britanic Theresa May a făcut un anunţ important privind românii din Marea Britanie.
De Redactia Observator la 22.09.2017, 18:39Premierul britanic Theresa May a subliniat vineri, într-un discurs pe tema Brexitului, susţinut la Florenţa, că Marea Britanie va continua să contribuie la bugetul Uniunii Europene până în anul 2020 şi că doreşte o perioadă de tranziţie de doi ani în procesul de ieşire din blocul comunitar, perioadă în care imigranţii comunitari vor putea să rămână şi să muncească în Marea Britanie, însă va exista un sistem de înregistrare a lor ca etapă premergătoare a unui nou regim privind imigraţia, informează agenţiile internaţionale de presă.
'Oamenii, mediul de afaceri şi serviciile publice ar beneficia astfel de o perioadă de adaptare pentru schimbările în relaţiile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană', a explicat Theresa May.
În ceea ce priveşte suma de bani pe care Marea Britanie o va plăti în contul obligaţiilor deja asumate faţă de UE, ea a spus că 'unele pretenţii sunt exagerate', fără să menţioneze cifre. Totuşi, Theresa May a asigurat ţările UE că niciuna nu va trebui 'să plătească sau să primească mai puţin' în perioada rămasă până în anul 2020, când se încheie ciclul bugetar de şapte ani al UE. Unii oficiali europeni au avansat sume cuprinse între 60 şi 100 de miliarde de euro, solicitări respinse de Londra.
Referitor la problema imigranţilor comunitari, Theresa May a asigurat că pe parcursul respectivei perioade de tranziţie - dacă UE va accepta o asemenea perioadă - aceştia 'vor putea în continuare să vină, să trăiască şi să muncească în Marea Britanie, dar va fi un sistem de înregistrare, o pregătire esenţială pentru noul regim' privind imigraţia, despre care însă nu a oferit detalii. Totuşi, ea a spus, adresându-se imigranţilor comunitari: 'Dorim să rămâneţi (...) Vă apreciem'.
- După ploi şi vijelii, urgia naturii ameninţă din nou România. COD GALBEN de inundaţii în mai multe judeţe din...
- Bucureştenii din cartierul Pantilimon aşteaptă de 4 ani asta. Anunţul făcut de Primăria Capitalei
- Meteorologii au transmis ACUM o avertizare cod portocaliu de ploi, descărcări electrice şi vânt puternic. Ce zone...
Vorbind tot despre cetăţenii UE stabiliţi în Marea Britanie, Theresa May a spus că doreşte un acord cu UE pentru ca instanţele britanice să poată să ţină cont de hotărârile Curţii de Justiţie a UE şi să poată oferi o 'interpretare consistentă' a acestora.
Theresa May a subliniat de asemenea că negocierea Brexitului trebuie să se încheie în martie 2019, iar când a fost întrebată dacă mai consideră în continuare că ieşirea din UE fără niciun acord ar fi o situaţie de preferat în faţa unui acord prost, ea a răspuns: 'Continuăm să credem acest lucru'.
Însă ea a subliniat că ieşirea Marii Britanii din UE este un proces ireversibil. 'Tot timpul cât am fost membri în UE, Marea Britanie nu s-a simţit niciodată ca fiind deplin acasă', a spus Theresa May.
'Punerea suveranităţii la comun, care este o trăsătură esenţială a UE, permite o cooperare fără precedent care aduce beneficii, dar aceasta înseamnă de asemenea că statele aflate în minoritate trebuie să accepte decizii pe care nu le doresc, ce afectează inclusiv chestiuni interne', a explicat premierul britanic.
Ea s-a declarat însă optimistă că în final va fi încheiat un acord de liber schimb între Marea Britanie şi UE şi a menţionat că Londra este dispusă să participe şi după Brexit la unele politici şi programe europene, menţionând aici şi domeniul apărării.
Luni va începe la Bruxelles a patra rundă de negocieri în dosarul Brexitului, cele anterioare încheindu-se fără progrese notabile.
Europenii refuză în continuare să discute despre un viitor acord comercial cu Marea Britanie înainte să fie stabilite condiţiile separării acesteia de UE şi au reproşat Londrei lipsa de claritate în poziţii.
La rândul său, guvernul de la Londra acuză atitudinea inflexibilă a europenilor, în condiţiile în care UE insistă cu 'factura' Brexitului şi cu menţinerea pentru imigranţii comunitari în Marea Britanie a aceloraşi drepturi de care ei beneficiază în prezent.