Anunţ nesperat după dispariţia unei capsule radioactive, pericol pentru populaţie. "Acul din carul cu fân", găsit în Australia
S-a găsit "acul în carul cu fân". Autorităţile din Australia de Vest par că au reuşit imposibilul, după ce au găsit o capsulă radioactivă minusculă. Aceasta s-a "rătăcit" la mijlocul lunii ianuarie, în timp ce era transportată de la o mină. Obiectul este deosebit de periculos, întrucât conţine Cesiu 137 - substanţă radioactivă ce poate provoca arsuri sau stări de rău în cazul manipulării, relatează BBC.
De Redactia Observator la 01.02.2023, 10:11- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Autorităţile din Australia au anunţat, miercuri, că au găsit capsula radioactivă dispărută de la mijlocul lunii ianuarie. Această capsulă de argint, de opt pe şase milimetri, care este folosită în operaţiuni miniere, era de negăsit, fiind căutată pe un areal de sute de kilometri, au anunţat anterior serviciile de urgenţă. Capsula ar fi căzut dintr-un camion, în timp ce era transportată către un loc de depozitare, şi conţine o substanţă radioactivă, Cesiu 137, a precizat Ministerul Sănătăţii din Australia de Vest.
Capsula poate provoca reacţii grave
Autorităţile sanitare au avertizat că acest obiect nu trebuie să fie manipulat, deoarece ar putea produce arsuri sau stări de rău. Serviciile de salvare au mai precizat că obiectul a fost pierdut între oraşul izolat Newman şi periferia din nordul Perth, între care există o distanţă de aproximativ 1.400 de kilometri. "Ne îngrijorează să nu fie luată de cineva care nu ştie despre ce este vorba", declara, săptămâna trecută, însărcinatul cu serivciile medicale în Australia de Vest, dr. Andrew Robertson.
- Alertă după ce o capsulă radioactivă, care poate avea efecte grave, a dispărut. Căutările se întind pe sute...
- Premieră: Americanii le trimit ucrainenilor o bombă specială pentru HIMARS, produsă de Boeing și SAAB. Poate...
- Rusia lansează zeci de bombardamente zilnic: un obuz a căzut în mijlocul civilor din Bahmut care aşteptau să fie...
Un purtător de cuvânt al pompierilor a precizat că această capsulă a fost căutată cu prioritate în zone locuite, estimând cu câteva zile în urmă că procesul de căutări ar putea să dureze săptămâni întregi. Autorităţile au fost alertate după ce întreprinderea însărcinată cu capsula şi-a dat seama că aceasta a dispărut, a adăugat el.
Compania Rio Tinto, un adevărat gigant al industriei miniere, a cerut scuze pentru haosul provocat de rătăcirea capsulei cu potenţiale efecte periculoase. Armata a verificat capsula şi aceasta va fi dusă joi la o instalaţie securizată din oraşul Perth, a declarat ministrul Serviciilor de Urgenţă, Stephen Dawson, într-o conferinţă de presă. "Dacă luăm în considerare amploarea zonei de cercetare, localizarea acestui obiect a fost o provocare monumentală. Grupurile de căutare au găsit, literalmente, acul în carul cu fân", a adăugat Dawson, citat de Reuters.