Atac cu cuţitul lângă Tel Aviv: doi morţi şi doi răniţi. Tensiunile din regiune cresc pe zi ce trece
Două persoane au fost ucise şi alte două au fost grav rănite într-un atac cu cuţitul în apropiere de Tel Aviv, au anunţat serviciile israeliene de urgenţă şi poliţia, pe fondul tensiunilor ridicate din regiune, transmite news.ro.
De Redactia Observator la 04.08.2024, 11:06UPDATE. Potrivit EFE, femeia ucisă avea 66 de ani, iar bărbatul - 70 de ani. Femeii i-a fost pronunţat decesul la locul atacului, în timp ce bărbatul a murit ceva mai târziu la spitalul Wolfston din Holon.
Atacul a avut loc în mijlocul unei străzi şi în mai multe locuri din Holon, un oraş de la periferia Tel Avivului, a precizat Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii, într-un comunicat. Suspectul în acest "presupus atac terorist" a fost "neutralizat", a precizat poliţia.
Teroristul care a comis atacul prin înjunghiere din Holon nu avea permis de intrare în Israel, potrivit unei surse de securitate. Acesta este identificat ca fiind Amar Odeh, în vârstă de 34 de ani, din oraşul Salfit din Cisiordania, scrie The Time of Israel.
Atacul are loc într-o perioadă de tensiuni ridicate în Israel şi în regiune
- "Încetează să mă mai prosteşti", i-ar fi spus Biden lui Netanyahu. Asasinarea lui Ismail Haniyeh, "prost...
- Tensiune în creştere în Orientul Mijlociu. SUA se aşteaptă ca Iranul să atace Israelul şi se pregătes să...
- Atac aerian israelian în Cisiordania. Cinci morţi, inclusiv un comandant Hamas - presa palestiniană
Atacul are loc într-o perioadă de tensiuni ridicate în Israel şi în regiune, după ameninţările cu represalii din partea Iranului, Hamas palestinian şi Hezbollah libanez pentru asasinarea miercuri la Teheran a liderului Hamas Ismail Haniyeh, atribuită Israelului, şi după un atac israelian de marţi care l-a ucis pe şeful militar al Hezbollah, Fouad Chokr, lângă Beirut.
La scurt timp după atacul cu cuţitul din Holon, o femeie de 70 de ani grav rănită a murit, potrivit Magen David Adom, serviciul naţional de urgenţă medical. Dintre răniţi, un bărbat de 70 de ani este în stare critică, un altul de 68 de ani este grav rănit, iar al treilea, în vârstă de 26 de ani, este în stare moderată, potrivit aceleiaşi surse. "Acesta a fost un atac terorist complex şi dificil, deoarece victimele se aflau în trei locuri diferite, la aproximativ 500 de metri distanţă", a subliniat Magen David Adom.