ATAC la Buckingham! Bărbatul care s-a repezit asupra poliţiştilor era înarmat cu o SABIE de 1.20 m şi a strigat Allahu Akbar
Bărbatul în vârstă de 26 de ani care a rănit vineri seara poliţişti în faţa Palatului Buckingham, la Londra, era înarmat cu o ”sabie de 1,20 metri” şi a strigat ”Allah akbar”, a anunţat sâmbătă poliţia britanică, relatează AFP.
De Redactia Observator la 26.08.2017, 16:10Bărbatul în vârstă de 26 de ani care a rănit vineri seara poliţişti în faţa Palatului Buckingham, la Londra, era înarmat cu o ”sabie de 1,20 metri” şi a strigat ”Allah akbar”, a anunţat sâmbătă poliţia britanică, relatează AFP.
”Bărbatul, care a strigat în mai multe rânduri «Allah akbar», a fost neutralizatcu gaz incapacitant”, a anunţat poliţia într-un comunicat, precizând că acesta a încercat să ia ”o sabie de 1.20 m de pe podea, din faţa scaunului pasagerului”, din maşina sa.
În cursul arestării tânărului, originar de la Luton, la nord de Londra, trei poliţişti, care nu erau înarmaţi, ”au fost uşor răniţi”, iar doi dintre ei au fost spitalizaţi o scurtă perioadă de timp, a precizat poliţia.
”Poliţiştii din cadrul direcţiei contrateroriste sunt însărcinaţi cu ancheta, iar percheziţii sunt în curs în regiunea Luton”, a declarat comandantul Dean Haydon, şeful direcţiei de luptă împotriva terorismului.
”Noi credem că bărbatul a acţionat singur şi nu căutăm alţi suspecţi în acest stadiu”, a spus el, apreciind că ”este normal ca acest lucru să fie tratat, pentru moment, ca un act terorist”.
El a precizat, de asemenea, că un dispozitiv poliţienesc consolidat a fost prevăzut în acest weekend lung, în contextul în care luni este zi liberă în Marea Britanie, iar nivelul ameninţării teroriste în regat rămâne la ”grav”.
Acest nivel a fost ridicat la ”critic” după atentatul de la Manchester, în mai, pentru prima oară din 2007, şi marca un risc de atentat iminent.