Australienii din Melbourne ies din izolare după un lockdown de 262 de zile, record la nivel mondial
Lockdown-ul provocat de pandemia COVID-19 s-a încheiat la Melbourne, fiind cel mai lung din lume, de 262 de zile. Australienii au doborât recordul deţinut de Buenos Aires (Argentina), de 234 de zile de carantină.
De Ana Maria Ghiarasim la 23.10.2021, 22:28Cea mai lungă perioadă de izolare din lume s-a încheiat joi, 21 octombrie, la Melbourne, Australia. Capitala statului Victoria a avut în timp 6 lockdown-uri din martie 2020, însumând 262 de zile de izolare (aproape nouă luni), depăşind - scrie presa australiană - recordul deţinut de Buenos Aires (Argentina), oraş „închis” timp de 234 de zile.
Rata de vaccinare a ajuns la 70% la persoanele de peste 16 ani
Pe măsură ce cazurile de COVID-19 continuă să crească în statul Victoria, rata de vaccinare cu două doze a ajuns la 70% la persoanele de peste 16 ani, pragul de la care urmează să înceapă ridicarea restricţiilor.
Pub-urile şi cafenelele pot avea 20 de clienţi complet vaccinaţi în interior şi 50 în aer liber, în timp ce frizerii pot permite intrarea a cinci clienţi. Măştile vor fi în continuare obligatorii atât în interior, cât şi în exterior, scrie Mediafax.
- O doctoriță din Buzău a murit infectată cu Covid-19. ”Mirela Pană a plecat în altă lume, una mai bună”
- Situație dramatică în Capitală. Pentru că morgile sunt pline, Arhiepiscopia Bucureştilor pune la dispoziţie...
- Pacienții COVID transferați în străinătate se vor întoarce acasă pe banii statului. Fonduri și pentru...
Abordarea Covid-zero a eșuat
Australia şi-a abandonat abordarea COVID-zero şi îşi propune o strategie în care să trăiască cu virusul graţie unei rate mai mari de vaccinare.
Asta după ce ţara a fost zguduită de un al treilea val de infecţii, în sud-estul ţării, la mijlocul lunii iunie.
În ciuda valului creat de varianta Delta, Australia a înregistrat doar aproximativ 152.000 de cazuri şi 1.590 de decese, mult mai puţine decât multe ţări comparabile.