Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Document Pacienții COVID transferați în străinătate se vor întoarce acasă pe banii statului. Fonduri și pentru familiile celor decedați după transfer

Pacienții cu forme grave de COVID-19, transferați în străinătate, vor fi aduși în țară pe cheltuiala statului, indiferent dacă este vorba despre repatrierea celor decedați, de pacienți externați ori de pacienți care au nevoie de transport medical, a decis, sâmbătă, CNSU.

de Redactia Observator

la 23.10.2021 , 21:02

pacienți COVID Pacienții COVID transferați în străinătate se vor întoarce acasă pe banii statului. Fonduri și pentru familiile celor decedați - Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta
  • Hotărârea CNSU numărul 92 poate fi accesată la finalul articolului

Potrivit deciziei CNSU, pentru persoanele care au fost transferate în străinătate pentru că nu au putut primi tratament în România, este necesară susținerea repatrierii pentru a se asigura întoarcerea în țară.

"Cheltuielile de repatriere pentru persoanele externate presupun asigurarea transportului către România, inclusiv în situația în care se impune ca repatrierea acestora să fie asistată medical. În cazul persoanelor decedate, repatrierea presupune o serie de cheltuieli pe care le efectuează, de regulă, operatorii economici de pompe funebre, la care se pot adăuga și alte cheltuieli conexe care trebuie efectuate în străinătate în scopul îndeplinirii formalităților de repatriere. În condițiile în care cheltuielile anterior menționate nu pot fi imputate persoanelor transferate sau aparținătorilor, se impune crearea cadrului normativ necesar pentru ca Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare, să fie în măsură să efectueze aceste cheltuieli", arată CNSU.

Cum se va proceda în cazul pacienților COVID decedați în străinătate

Articolul continuă după reclamă

În plus, în cazul persoanelor decedate, se impune asigurarea unui sprijin familiei prin acordarea suportului financiar necesar constând în plata cheltuielilor de repatriere a persoanei decedate în străinătate, respectiv pentru asigurarea realizării de către personalul consular al misiunilor diplomatice și oficiilor consulare al formalităților procesului de repatriere.

Pe acelaşi subiect

Astfel, prin decizie a CNSU, se abilitează Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare din străinătate, să realizeze formalitățile consulare necesare pentru repatrierea, în România, a persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2 care au fost transferate la spitale din străinătate.

Plata cheltuielilor de repatriere, asigurată de Ministerul de Externe

MAE va asigura, în limita fondurilor bugetare aprobate, plata cheltuielilor de repatriere pentru transportul persoanelor care au fost externate în urma deciziei medicale de specialitate de la spitalul din străinătate, inclusiv în cazul în care se impune repatrierea asistată medical; pentru asigurarea utilităților de primă necesitate pe perioada transportului, cum ar fi: hrană, îmbrăcăminte, medicamente, asistență medicală în regim de urgență etc; pentru transportul în România al persoanelor decedate în străinătate; precum și pentru formalitățile specifice întreprinse de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României pentru procurarea de documente, care includ acte de stare civilă străine, traduceri, apostilare/supralegalizare, dacă autoritățile străine competente percep anumite taxe sau tarife.

Pentru asigurarea fondurilor necesare vor fi alocate, la nevoie, Ministerului Afacerilor Externe, sumele necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Documente: HCNSU nr. 92 din 23.10.2021.pdf

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Pacienții COVID transferați în străinătate se vor întoarce acasă pe banii statului. Fonduri și pentru familiile celor decedați după transfer