Băieţel de 2 ani aruncat prin parbriz, după un accident înfiorător. Micuţul fusese răpit de tatăl lui şi goneau într-un Mercedes, pe un drum din Italia
Întâlnirea cu asistentul social, răpirea propriului fiu, apoi accidentul cumplit în apropiere de Perca, o comună din provincia italiană Bolzano, regiunea Trentino - Alto Adige. Copilul a fost aruncat prin parbrizul maşinii va fi operat la picioare, dar viața nu îi este pusă în pericol. Între timp, tatăl și complicele său au fost arestați.
De Veronica Micu la 14.02.2024, 12:42Un bărbat în vârstă de 33 de ani, rezident în Germania, și-a răpit fiul în vârstă de 2 ani, care locuiește în Tirolul de Sud cu mama sa, în timpul unei întâlniri cu asistentul social. După răpire, individul și complicele său, ambii de origine marocană, au fugit cu un Mercedes.
Pe șoseaua Val Pusteria, în zona localității Perca, șoferul a pierdut controlul volanului, iar mașina a intrat cu viteză într-o rulotă, impactul fiind unul dezastrus. Copilul, care era așezat fără centură pe genunchii prietenului tatălui său, a fost aruncat prin parbriz. Potrivit ANSA, micuţul a suferit mai multe răni și va trebui să fie operat la picioare. Din fericire, însă, viaţa nu îi este pusă în pericol.
Tatăl şi complicele au fost arestaţi pentru răpire
Tatăl băieţelului și prietenul lui au suferit răni ușoare în urma accidentului.
- Cadavrul găsit într-o ferma din Italia aparţine Andreei Rabciuc, românca dispărută din martie 2022. Testele ADN...
- O fată de 15 ani din Italia s-a apucat de prostituție, revoltată că mama ei nu-i mai dă bani. Adolescenta îi...
- Ce pedeapsă riscă ciobanul român care a ucis cu pietre doi frați în Italia, apoi a încercat să le ardă...
Cei doi marocani au fost arestaţi de carabinieri, la ordinul Procuraturii din Bolzano, fiind acuzaţi de răpire, rezistență la autoritatea publică și vătămare corporală.
Se pare că bărbatul nu avea nicio interdicție să se apropie de fiul său, putând să-l vadă sub supravegherea asistentului social. La fel ca şi în trecut, mama și-a încredințat şi ieri dimineaţă, fără să ştie de planul făcut de fostul ei partener. Când a ajuns la întâlnire, tatăl a coborât din mașina lăsată cu motorul pornit și, cu ajutorul complicelui, a luat copilul și a fugit. Asistentul social a sunat imediat la poliţie, care au dispus câteva filtre pentru a intercepta fugarii. La mai puțin de zece minute după aceea, a venit raportul despre accidentul auto cu cei trei răniți.