Balonul spion de dimensiunea a 3 autobuze aruncă în aer relaţiile SUA-China. Ce spionau chinezii deasupra Montanei şi cum funcţionează baloanele
SUA și Canada au transmis că au depistat două presupuse baloane de spionaj chinezești deasupra teritoriilor lor. Beijingul a anunțat, vineri, că va verifica informațiile americane și a cerut Washingtonului să renunțe la speculații și să nu "tensioneze" situația. Folosirea baloanelor de mare altitudine pentru spionaj și alte misiuni militare nu este o practică nouă, fiind utilizată încă de la mijlocul secolului trecut, scrie Reuters.
De Iulia Iancu la 07.02.2023, 08:43În timpul celui De-al Doilea Război Mondial, armata japoneză a încercat să lanseze dispozitive incendiare pe teritoriul american, folosind baloane care puteau să plutească în curenți de aer, la mare altitudine, cu viteze ce pot depăși 200 km/h. Nicio țintă militară nu a fost lovită, în schimb, mai mulți civili au murit când baloanele s-au prăbușit într-o pădure din Oregon.
După încheierea celui De-al Doilea Război Mondial, armata americană a început să folosească baloane de mare altitudine în misiuni de spionaj, în cadrul “Project Genetrix”. Mai multe astfel de dispositive au fost lansate deasupra teritoriului Uniunii Sovietice, în anii 50.
Aceste baloane operau, de regulă, de la altitudini de 37.000m. Cele mai performante avioane militare ating altitudini de aproape 20.000m. De exemplu, avioanele de spionaj U-2 pot ajunge și la altitudini de peste 24.000m.
Avantajele acestor baloane față de sateliți includ capacitatea de a scana zone vaste, de mai aproape, și de a putea staționa mai mult timp deasupra unei ținte, conform unui raport din 2009 al Colegiului de Comandă și Stat Major al Forțelor Aeriene din SUA. Spre deosebire de sateliți, care necesită lansatoare spațiale care costă sute de milioane de dolari, baloanele pot fi lansate prin modalități mult mai ieftine. Baloanele pot fi ghidate, cu aproximație, către o zonă țintă prin schimbarea altitudinilor pentru a prinde diferiți curenți de aer.
- A apărut un al doilea presupus balon de spionaj chinez deasupra Canadei, după cel din SUA. Reacția Beijingului
- Pentagonul este cu ochii pe un balon de spionaj chinez care zboară deasupra SUA. Armata voia să-l doboare, dar s-a...
- Președintele Chinei, surprins și nemulțumit de performanța slabă a soldaților ruși. Șeful CIA: Prietenia...
Americanii, surprinși de presupusa metodă de spionaj folosită de Beijing
Comandamentul apărării aerospaţiale ale SUA şi Canadei și Departamentul canadian al Apărării Naționale au confirmat că un al doilea balon-spion este urmărit deasupra statului canadian. Joi, Pentagonul a anunțat că urmăreşte un balon de spionaj chinez care zboară deasupra statului Montana, unde se află unul dintre cele silozuri de rachete nucleare. Washingtonul a urmărit balonul de când a intrat în spaţiul aerian al SUA în urmă cu câteva zile, inclusiv prin observarea lui cu avioane militare cu echipaj. Incidentul a apărut pe fondul tensiunilor legate de vizita secretarului de stat Antony Blinken, în acest weekend, în China, despre care reprezentanții Ministerului chinez de Externe spun că nu au nicio informație oficială, scrie AP.
SUA consideră că sateliții spion ai Chinei, aflaţi pe orbita joasă a Pământului, sunt capabili să strângă informații în mod similar sau mai bine decât un balon de mare altitudine, care are dimensiunea a trei autobuze, potrivit unui alt oficial din Apărare, citat de CNN.
Beijingul a anunțat, vineri, că verifică informaţiile şi a îndemnat SUA "să nu tensioneze situaţia". "O verificare este în curs", a afirmat în faţa presei o purtătoare de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe chinez, Mao Ning, apreciind că "a face speculaţii şi a tensiona lucrurile, înainte chiar ca faptele să fie stabilite, nu ajută la o soluţionare corespunzătoare a dosarului".
Nu este prima dată când un balon de spionaj intră în spaţiul aerian al SUA, însă de data aceasta el a rămas în acest spaţiu mult mai mult timp.