Antena LIVE

Curs valutar

Barbados este cea mai nouă republică din lume. Rihanna a fost numită erou național

Insula Barbados din Caraibe este cea mai nouă republică din lume. Insula cunoscută pentru plajele paradisiace, romul său, dar și pentru că este locul de naștere al superstarului mondial Rihanna, va avea ca șef de stat o altă femeie, Sandra Mason, după 396 de ani de monarhie britanică. 

De la 30.11.2021, 14:12
WhatsApp
Vezi și:

A fost petrecere pe străzi. Localnicii au aplaudat pe tot parcursul depunerii jurământului noului preşedinte, iar în timp ce a fost intonat imnul naţional, au fost trase în aer 21 de focuri de armă.  Mai mulţi lideri internaţionali au participat la ceremonie, inclusiv prinţul Charles, care a ţinut un discurs. Tot la ceremonia de tranziţie din Bridgetown, Rihanna a fost declarată erou naţional, pentru munca depusă în cariera ei de artist. 

Rihanna, erou național în Barbados

Barbados a declarat-o pe cântărea Rihanna erou național în timpul sărbătorilor din Bridgetown. Prim-ministrul țării, Mia Mottley, a spus:  „În numele unei națiuni recunoscătoare, dar și al unui popor și mai mândru, îţi prezentăm ţie, Robyn Rihanna Fenty, titlul de erou național al Barbadosului şi îţi dorim să continui să strălucești ca un diamant" i-a transmis premierul. Rihanna a acceptat titlul în uralele mulțimii. 

Barbados a devenit republică, la 400 de ani de la sosirea navelor imperiale engleze

Pe acelaşi subiect

Barbados a devenit luni republică, întrerupând legăturile imperiale şi domnia reginei Elisabeta a Marii Britanii, la 400 de ani de la sosirea navelor engleze pe insula din Caraibe, relatează Reuters. Prinţul Charles al Marii Britanii a sosit duminică seara pentru a participa la învestirea preşedintelui ales Sandra Mason în locul reginei Elisabeta, o mişcare prin care Barbados lasă în urmă ultimele urme ale unui sistem colonial care se întindea cândva pe tot globul.

"A sosit momentul!", a scris pe prima pagină ziarul Daily Nation din Barbados. Prim-ministrul Mia Mottley, lidera mişcării republicane din Barbados, a participat la conducerea ceremoniei. Mottley a atras o atenţie globală denunţând efectele schimbărilor climatice asupra ţărilor mici din Caraibe. "Sunt fericit. Suntem pe cont propriu acum, fără rege sau regină din Anglia. Aceasta este ultima picătură după independenţă", a spus Nigel Mayers, în vârstă de 60 de ani, care vinde portocale la un stand din centrul Bridgetown.

O sărbătoare care a inclus muzică şi dans tradiţional a începeput la ora locală 20:00, iar Mason a fost să fie inaugurat imediat după miezul nopţii, în ziua care care coincide cu Ziua Independenţei Barbados. Prinţul Charles a ţinut un discurs subliniind prietenia continuă a celor două naţiuni, în pofida schimbării statutului constituţional. Barbados va rămâne o republică în cadrul Commonwealth-ului, un grup de 54 de ţări din Africa, Asia, America şi Europa.

Coloniştii britanici au transportat sclavi africani capturaţi pentru a lucra în câmpurile de trestie de zahăr ale insulei, iar Barbados a devenit un punct central al comerţului transatlantic brutal cu sclavi. Populaţia de astăzi, de sub 300.000 de locuitori, este în mare parte de origine africană.

Sărbătoarea elegantă de luni a avut loc într-o perioadă în care Barbados se luptă cu inflaţia din cauza perturbărilor lanţului de aprovizionare care duc la creşterea preţurilor într-o ţară care trebuie să importe majoritatea bunurilor. Industria sa turistică, o parte esenţială a economiei, se recuperează încă după restricţiile anterioare de călătorie cauzate de coronavirus.

Unii locuitori recunosc că nu sunt siguri ce înseamnă tranziţia la o republică sau de ce contează. Alţii ar fi preferat să nu se schimbe. "Ar trebui să o lase pe Regina Elisabeta - să o lase ca şefă. Nu înţeleg de ce trebuie să fim o republică", a spus Sean Williams, 45 de ani, stând la umbra unui monument al independenţei.

Ultima dată când regina a fost înlăturată din funcţia de şef al statului a fost în 1992, când Mauritius, o insulă din Oceanul Indian, s-a autoproclamat republică. Schimbarea poate stimula discuţiile asupra unor propuneri similare în alte foste colonii britanice care o au ca suverană pe regina Elisabeta, printre care Jamaica, Australia şi Canada.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

barbados rihanna republica
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024