Biden recunoaşte: Dacă Trump nu ar fi candidat, nu sunt sigur că m-aş prezenta în alegeri
Preşedintele american Joe Biden dezvăluie că nu ar fi intrat în cursa electorală pentru un al doilea mandat, dacă Donald Trump nu ar fi candidat, potrivit Agerpres.
De Redactia Observator la 06.12.2023, 09:59
"Dacă Trump nu ar fi candidat, nu sunt sigur că m-aş prezenta" în alegeri, a declarat marţi preşedintele american Joe Biden, care va încerca să obţină al doilea mandat la prezidenţialele din 2024, notează AFP.
'Dar nu-l putem lăsa să câştige", a adăugat democratul de 81 de ani în timpul unei întâlniri cu donatori democraţi lângă Boston (nord-est), în legătură cu fostul preşedinte, în prezent marele favorit al primarelor republicane.
Donald Trump, în vârstă de 77 de ani, este în prezent favorit pentru a obţine nominalizarea republicană şi a-l înfrunta pe preşedintele democrat Joe Biden în alegerile prezidenţiale din 2024.
El se confruntă deja cu mai multe proceduri judiciare pentru atacul de la Capitoliu, dar şi cu alte dosare ce se referă la ascunderea de documente clasificate, încălcări ale legilor electorale, agresiuni sexuale şi fraude. Procesele civile în Statele Unite se soldează adesea cu sancţiuni financiare grele.