Antena LIVE

Curs valutar

Bilanțul protestului vestelor galbene, în Franța: răniți, arestați și distrugeri masive

Al patrulea act al protestelor violente din Paris a lăsat în urmă 55 de răniţi şi pagube imense! Aproape 136 de mii de oameni au participat la manifestaţiile Vestelor Galbene de sâmbătă, în toată Franţa, şi aproape 2000 au fost reţinuţi de poliţie.

De la 10.12.2018, 01:18

Al patrulea act al protestelor violente din Paris a lăsat în urmă 55 de răniţi şi pagube imense! Aproape 136 de mii de oameni au participat la manifestaţiile Vestelor Galbene de sâmbătă, în toată Franţa, şi aproape 2000 au fost reţinuţi de poliţie. Trei dintre victime sunt membri ai forţelor de ordine. În încercarea de a calma, într-un final, spiritele, preşedintele Emmanuel Macron a anunţat că se va adresa populaţiei.

Confruntările de pe Champs Elysee au continuat până târziu în noapte. Protestatarii au vandalizat magazine, sediile unor bănci, staţii de autobuz şi maşini.

Zeci de oameni, inclusiv jurnalişti, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost loviţi de grenadele jandarmeriei.

Pagubele sunt imense, spun autorităţile pariziene,care anunţă o "catastrofă economică", în urma protestelor.

Francezii au ieşit iniţial în stradă din cauza creşterii unei taxe pe carburanţi, care ar fi trebuit să descurajeze traficul şi implicit să scadă poluarea.

Dar protestele au continuat chiar şi după ce guvernul a renunţat la măsură. Iar revendicările s-au înmulţit. Acum, oamenii vor inclusiv majorarea salariului minim, reintroducerea impozitului pe avere şi chiar demisia preşedintelui.

Total absent de pe scena publică pe parcursul violenţelor, preşedintele Emmanuel Macron a rupt tăcearea abia aseară. El a felicitat, pe Twitter, forţele de ordine şi a anunţat că se va adresa populaţiei luni sau marţi.

Protestele ar fi fost instigate de Rusia cu ajutorul unor conturi fantomă, scriu jurnaliştii britanici de la The Times. Conturile respective ar fi răspândit imagini cu persoane rănite în confruntările cu forţele de ordine, care însă nu aveau legătură cu manifestaţiile din Franţa.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

extern observatorweekend19
Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Stațiunea abandonată, de la munte, care încearcă să renască din propria...
Fanatik.ro
Publicat 20.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Cu câți lei a ajuns să se vândă 1 kg de vinete, în Carrefour. Reacția...
Gandul
Publicat 21.09.2024
Ucrainenii ar fi atacat o bază militară din Rusia unde se află temutele rachete...
Adevărul
Publicat 21.09.2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore...
A1
Publicat 21.09.2024
Horoscopul zilei de 22 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să se...
CaTine
Publicat 21.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Viața în România a unui străin aflat la 11.000 km distanță de casă. Ce a...
GSP
Publicat 21.09.2024
Medana, replică tranșantă pentru Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea!...
Click.ro
Publicat 20.09.2024
Pământul va avea o mini-Lună timp de câteva săptămâni. Cum e posibil
Useit
Publicat 21.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
Dunărea a inundat un întreg oraș aflat la 25 km de Budapesta. Viitura ajunge...
libertatea.ro
Publicat 21.09.2024
Britney Spears a dezvăluit că a eliminat oameni din viața ei din cauza...
ZU
Publicat 21.09.2024
Clătite cu mere în aluat, aromate cu scorțișoară
Hello taste
Publicat 21.09.2024
Sarea în alimentația bebelușului. Cât de sănătoasă este și de la ce...
Deparinti
Publicat 21.09.2024
Ce comisari riscă refuzul Parlamentului European. Legături cu Federația Rusă...
ziare.com
Publicat 21.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
Ce este Rage Therapy. Cum funcționează această tehnică psihologică
Medicool
Publicat 21.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024