Antena LIVE

Curs valutar

Bruxelles-ul a decis că energia nucleară și gazele naturale sunt "verzi" în ciuda criticilor. Comisia Europeană acordă eticheta de investiţii durabile

Comisia Europeană a prezentat, miercuri, un proiect care prevede introducerea energiei nucleare şi gazelor în sfera instrumentelor care vor facilita tranziţia ecologică, o soluţie de compromis care răspunde cererilor unor grupuri de ţări din cadrul Uniunii Europene coordonate de Franţa şi Germania, notează Mediafax.

De la 02.02.2022, 15:19
WhatsApp
Shutterstock

"Comisia Europeană a prezentat astăzi o Lege complementară a Taxonomiei în domeniul Climatic, în sensul atenuării efectelor schimbărilor climatice şi adaptărilor necesare, acoperind anumite activităţi în domeniile gazelor şi energiei nucleare. Colegiul comisarilor a ajuns la un acord politic asupra textului, care va fi adoptat formal după ce vor fi disponibile traduceri în toate limbile din UE", anunţă instituţia, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu.

"Sunt necesare investiţii private majore pentru ca Uniunea Europeană să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Taxonomia UE are rolul de a ghida investiţiile private spre activităţi necesare pentru atingerea neutralităţii climatice. Taxonomia nu stabileşte dacă o anumită tehnologie va fi sau nu parte a energiilor utilizate de state membre. Obiectivul este accelerarea tranziţiei prin atragerea tuturor soluţiilor posibile astfel încât să ne ajute să atingem obiectivele climatice. Luând în considerare expertiza ştiinţifică şi actualele progrese tehnologice, Comisia consideră că există un rol pentru investiţii private în gaze şi in activităţi nucleare pe durata tranziţiei. Activităţile selectate în domeniul gazelor şi în cel nuclear sunt în conformitate cu obiectivele climatice şi ecologice şi ne vor permite să accelerăm tranziţia de la activităţi mai poluante, precum producţia de cărbune, spre un viitor neutru din punct de vedere climatic, bazat în principal pe surse de energie regenerabilă", precizează Comisia Europeană.

După ce va fi tradus în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene şi va fi adoptat formal de Colegiul comisarilor, textul propus de Comisia Europeană va fi transmis Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, iar ambele instituţii ar putea formula obiecţii. În lipsa modificărilor, Legea va intra în vigoare din ianuarie 2023.

Textul propus de Comisia Europeană este o soluţie de compromis la nivelul Uniunii Europene. Statele membre ale Uniunii Europene au viziuni diferite asupra rolului energiei atomice în viitor. Unele ţări sunt favorabile includerii energiei nucleare în programul ecologic, în contextul avantajelor climatice pe care le oferă, respectiv emisii reduse de dioxid de carbon. Alte ţări, precum Germania şi Austria, se opun. Germania a decis renunţarea la energia nucleară după catastrofa produsă la centrala atomică Fukushima (Japonia) în 2011. Berlinul se opune finanţărilor europene pentru energia nucleară. Polonia şi Cehia vor să utilizeze energie atomică pentru a limita industria axată pe cărbune. În martie 2021, şapte ţări din cadrul Uniunii Europene, inclusiv Franţa şi România, au trimis o scrisoare Comisiei Europene prin care au evidenţiat rolul important al energiei nucleare.

Pe acelaşi subiect

Forțate de criza energetică, România și alte 9 țări din UE cer Comisiei ca energia nucleară să fie numită energie verde

Un grup de zece țări UE, condus de Franța, a cerut Comisiei Europene să recunoască energia nucleară ca o sursă de energie verde, adică cu emisii reduse de carbon, care ar trebui să facă parte din perioada de 10 ani de tranziție a blocului către zero emisii. Luna trecută Rusia a confirmat că energia nucleară este verde, în timp ce UE a rămas nehotărâtă.

Din cauza crizei energetice care a lovit Europa, mai multe susțin energia nucleară ca o „sursă cheie de energie accesibilă, stabilă și independentă”, care ar putea proteja consumatorii UE de „expunerea la volatilitatea prețurilor”. Scrisoarea, care a fost inițiată de Franța, a fost trimisă Comisiei Europene cu semnătura altor nouă țări ale UE:  Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Finlanda, Ungaria, Polonia, Slovacia, Slovenia și România.

Centralele nucleare generează peste 26% din energia electrică produsă în Uniunea Europeană. "Creșterea prețurilor la energie a arătat, de asemenea, cât de importantă este reducerea dependenței noastre energetice față de țările terțe cât mai repede posibil", se arată în scrisoare, potrivit Euronews.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

comisia europeana energie verde gaze
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024