Antena LIVE

Curs valutar

Bulgaria anunţă noi restricţii pentru turişti, dar şi relaxarea condiţiilor pentru copiii de până la 12 ani

Bulgaria a anunţat noi restricţii pentru turiştii care vin în ţară, precum şi o schimbare în ceea ce priveşte accesul copiilor cu vârste de până la 12 ani.

De la 30.08.2021, 20:07
WhatsApp
Românii care călătoresc în Bulgaria sau tranzitează ţara nu au restricţii de călătorie Hristo Rusev/NurPhoto via Getty Images

Începând de azi, cetăţenilor din Cipru, Marea Britanie, Irlanda de Nord, Spania, Fiji şi Kuweit nu li se va permite accesul pe teritoriul Bulgariei. Aceste ţări au fost trecute pe "lista roşie", ceea ce înseamnă că sunt şanse foarte mari să fie infectaţi cu Covid-19.

Măsura restrictivă se aplică de asemenea turiştilor din aceste ţări. O excepţie este făcută doar pentru cetăţenii bulgari care vin din aceste ţări, informează Novinite.com.

Cetăţenii din Rusia şi Portugalia vor intra în ţară cu test PCR negativ făcut cu până la 72 de ore înaintea sosirii. Cei care nu prezintă test vor sta 10 zile în carantină sau trebuie să trimită rezultatul unui test PCR negativ pe email în maxim 24 de ore de la sosire.

Ce condiţii de călătorie în Bulgaria sunt pentru români

Pe acelaşi subiect

Tot începând de azi, copiii cu vârste până la 12 ani, care vin din zone verzi sau portocalii, precum România, pot intra în Bulgaria fără să mai prezinte test, dovada vaccinării sau a trecerii prin boală.

În prezent, cetățenii români care sosesc din România pot intra în Republica Bulgaria fără a fi obligați să prezinte alte documente în afara celor de călătorie (carte de identitate sau pașaport).

Dacă vin din statele aflate în zona verde sau portocalie, românii pot intra pe teritoriul Bulgariei sub condiția prezentării, pe lângă documentele de călătorie, a unuia dintre următoarele documente:

1. Un certificat digital UE valid care atestă vaccinarea sau un document similar - un document care atestă finalizarea schemei de vaccinare împotriva COVID-19. Schema de vaccinare se consideră a fi îndeplinită prin efectuarea numărului corespunzător de doze de vaccin împotriva COVID-19, conform anexei 3 din ordinul Ministrului Sănătății din Bulgaria, și trecerea unui termen de 14 zile de la data efectuării ultimei doze. Se consideră schemă de vaccinare finalizată inclusiv administrarea combinată a unei doze de vaccin Vaxzevria/Astra Zeneca și a unei doze de vaccin Pfizer-BioNTech.

2. Un certificat digital UE valid care atestă vindecarea (pentru persoanele care au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 și s-au vindecat) sau un document similar – un document care atestă un rezultat pozitiv al unui test PCR sau al unui test rapid antigen pentru COVID-19, efectuat cu maximum 180 de zile și minimum 11 zile înainte, conform datei efectuării testării înscrise în document.

3. Un certificat digital UE valid care atestă testarea sau un document similar – un document care atestă un rezultat negativ al unui test PCR, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii sau al unui test rapid antigen pentru COVID-19 dintre cele menționate în anexa 2 din ordinul Ministrului Sănătății din Bulgaria, efectuat cu maximum 48 de ore anterior sosirii, considerate de la data efectuării testării, înscrisă în documentul respectiv.

Excepţii şi prevederi privind tranzitul

Se permite trecerea în regim de tranzit pe teritoriul Republicii Bulgaria pentru persoanele aflate în tranzit nu li se solicită prezentarea unuia dintre documentele menționate mai sus.

Tranzitul este permis numai în cazurile în care se poate garanta părăsirea imediată a teritoriului Republicii Bulgaria.

Atenţie, punctele de frontieră Lipnița-Kainardja și Dobromir-Krushari sunt temporar închise.

Cornel Preda

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”. ...

bulgaria coronavirus
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024