Antena LIVE

Curs valutar

CANCERUL loveşte din nou! Un cunoscut CÂNTĂREŢ supus unor investigaţii DE URGENŢĂ!

Cântăreţul Johnny Hallyday, în vârstă de 74 de ani, care suferă de cancer pulmonar, a fost spitalizat săptămâna aceasta la Paris pentru investigaţii privind viitoarele şedinţe de chimioterapie, potrivit 20minutes.fr, citat de News.ro

De la 29.07.2017, 14:15
WhatsApp
Galerie (2)

Cântăreţul Johnny Hallyday, în vârstă de 74 de ani, care suferă de cancer pulmonar, a fost spitalizat săptămâna aceasta la Paris pentru investigaţii privind viitoarele şedinţe de chimioterapie, potrivit 20minutes.fr, citat de News.ro

Artistul a fost supus mai multor investigaţii în vederea planificării următoarelor şedinţe de chimioterapie, a declarat o sursă apropiată cântăreţului. 

Johnny Hallyday, care a părăsit spitalul joi, se va întoarce împreună cu familia la Los Angeles, unde locuieşte. 

Soţia sa, Laeticia Hallyday, a publicat pe Instagram joi seară o fotografie şi un videoclip în care apare toată familia sărbătorind aniversarea de 9 ani a lui Joy, fiica mai mare a cuplului. 

Pe acelaşi subiect

Johnny Hallyday s-a reîntors pe scenă în iunie, alături de colegii săi Jacques Dutronc şi Eddy Mitchell. În ciuda bolii, cântăreţul este cel care a avut iniţiativa acestei reuniuni pentru 17 spectacole în Franţa, Belgia şi Elveţia. 

Muzicianul francez a declarat în martie că suferă de cancer şi se luptă cu boala. 

Starea de sănătate a rockerului Johnny Hallyday a devenit un subiect intens dezbătut în presa franceză, după spitalizarea artistului în Statele Unite în anul 2009.

După ce a fost operat la Paris de o hernie de disc, starul a fost spitalizat de urgenţă la Los Angeles, în urma unor complicaţii medicale. Artistul şi-a anulat, atunci, o serie de concerte pe care le prezentase ca fiind turneul lui de adio.

Plasat în comă de medicii americani, cântăreţul s-a aflat la un pas de moarte.

A urmat însă o convalescenţă îndelungată şi o perioadă de depresie, pe care artistul a reuşit să le depăşească şi a revenit pe scenă, continuându-şi astfel o carieră excepţională, începută în anii 1960.

Rockerul apare şi pe afişul următorului film regizat de Claude Lelouch, ”Chacun sa vie”, ce va fi lansat în Franţa pe 15 martie.

Presa franceză vorbeşte despre o nouă etapă înfloritoare în cariera artistului, care s-a ilustrat în mai multe roluri în cinematografie, inclusiv în trei filme care au făcut parte din selecţia Festivalului de la Cannes: ”L'aventure c'est l'aventure", de Claude Lelouch, în 1972, "Détective", de Jean-Luc Godard, în 1985, şi "Vengeance", de Johnnie Toe, în 2009.

Johnny Hallyday, pe numele său adevărat Jean-Philippe Smet, s-a născut la 15 iunie 1943. La 13 ani a urcat pentru prima dată pe scenă. S-a întâmplat la Copenhaga, unde a cântat ”La Ballade de Davy Crockett”. În 1957, a asistat la proiecţia filmului ”Lovin’ You”, cu idolul său Elvis Presley. Atunci s-a hotărât să devină cântăreţ de rock’n’roll. Remarcat de directorul artistic al revistei Vogue, a fost angajat imediat. Jean-Philippe avea pe atunci doar 16 ani şi şi-a luat numele de Johnny Hallyday. Printre cele mai cunoscute albume ale sale se află ”Johnny chante Hallyday” (1965), ”Derrière l’amour” (1976), ”Lorada” (1995), ”Sang pour sang” (1999), ”Le Coeur des hommes” (2007) şi ”Ça ne finira jamais” (2008).

În 2014, la vârsta de 71 de ani, artistul a lansat cel de-al 49-lea album de studio, ”Rester vivant”. A lansat şi două albume live, ”On Stage” (2013) şi ”Born Rocker Tour” (2014).

Sursă: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

antena1 cancer johnny hallyday observator stiri externe
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024