Cântecul vieții sub ruine: Salvatorii i-au cântat unei fetițe din Siria în timp ce încercau să o scoată de sub dărâmături
„O Sham, draga noastră Sham”. A fost cântecul vieții pentru o fetiță din Siria. Găsită sub ruine, flămândă și speriată, copila a fost liniștită de salvatorii, care au început să îi cânte.
De Monica Palade la 09.02.2023, 11:13În timp ce săpau cu mâinile ca să o elibereze, iar alții îi acordau primul ajutor, fetița a continuat să vorbească cu voluntarii Căștilor Albe și chiar să fredoneze și ea un cântecel. Sham a fost prinsă sub ruine în casa ei din Armanaz, în apropiere de Idlib.
Cântecul vieții de sub ruine
A fost printre copiii-miracol, care au fost scoși în viață de sub dărâmături. În tot acest timp, bilanțul morților este în creștere, iar minutele care se scurg sunt atât de prețioase pentru inimile care încă mai bat și speră de sub ruine.
Un alt caz fericit a fost cel al unei fetițe de nouă ani, prinsă sub dărâmăturile unei clădiri prăbușite din Antakya, în urma cutremurelor devastatoare din Turcia. Copila a rezistat 60 de ore printre ruine și a așteptat cu sufletul la gură ca cineva să vină să o salveze. Așa s-a și întâmplat. Din fericirea, aceasta nu era rănită. I-a întâmpinat cu un zâmbet larg, dar dezorientat. Micuța a fost luată pe brațe de către salvatori, iar cu ultimele puteri pe care le mai avea, se agăța cu brațul de gâtul eroilor, care au scos-o dintre ruinele locuinței ei.