Cel mai înfocat fan al Reginei Elisabeta
Margaret Tyler este, fără îndoială, unul dintre cei mai înfocaţi fani ai Reginei Elisabeta. În vârstă de 60 de ani, femeia şi-a dedicat viaţa întreagă colecţionării de suveniruri legate de viaţa monarhului
De Redactia Observator la 07.09.2015, 17:01Margaret Tyler este, fără îndoială, unul dintre cei mai înfocaţi fani ai Reginei Elisabeta. În vârstă de 60 de ani, femeia şi-a dedicat viaţa întreagă colecţionării de suveniruri legate de viaţa monarhului
Unii ar numi pasiunea ei obsesie. Fecare cameră din casa femeii este dedicată unui moment din viaţa suveranei.
Margaret a început să colecţioneze suveniruri în 1953. O bombonieră de sticlă i-a deschis apetitul şi pentru alte obiecte dedicate reginei. Astăzi le-a pierdut numărul. Sunt mii. De la suveniruri de duzină până la colecţii de ceai, din porţelan chinezesc, extrem de valoroase. Femeia spune că a şi întâlnit-o pe Regină. De trei ori.
Margaret este hotărâtă să nu se oprească. Va continua să colecţioneze pentru tot restul vieţii, spune ea. I-o datorează Reginei, căreia îi poartă un imens respect. Anul acesta ar vrea chiar să candideze şi la un loc în Cartea Recordurilor.