Christophe Galtier, antrenorul lui PSG, reţinut pentru discriminare. Declaraţii uluitoare la adresa jucătorilor de la OGC Nice: "Sunt doar oameni de culoare"
Antrenorul echipei PSG, Christophe Galtier, şi fiul său, John Valovic-Galtier, au fost reţinuţi de poliţie la Nisa, fiind suspectaţi de "discriminare", informează AFP, citat de news.ro. Antrenorul este anchetat pentru mai multe declaraţii făcute în perioada în care a activat la OGC Nice (sezonul 2021-2022).
De Redactia Observator la 30.06.2023, 16:01Antrenorul francez, care se pregăteşte să părăsească PSG, şi fiul său se află "în arest preventiv la poliţia judiciară din Nisa de vineri, de la ora 8.45", în cadrul anchetei privind suspiciuni de discriminare, a declarat pentru AFP procurorul din Nisa, Xavier Bonhomme.
O anchetă preliminară a fost deschisă la jumătatea lunii aprilie în legătură cu suspiciuni de "discriminare bazată pe rasă sau apartenenţă religioasă", după acuzaţiile aduse lui Christophe Galtier în perioada în care a activat la OGC Nice (sezonul 2021-2022).
Cazul a apărut în aprilie, chiar în mijlocul sezonului pentru PSG şi antrenorul său. Anumite instituţii media au dezvăluit un e-mail al lui Julien Fournier, director sportiv la OGC Nice pe vremea când Christophe Galtier conducea prima echipă. Fostul şef al departamentului sportiv al clubului de pe Coasta de Azur, care nu se mai înţelegea cu antrenorul francez, a descris o scenă care ar fi avut loc la 9 august 2021 cu John Valovic-Galtier, fiul adoptiv şi reprezentantul antrenorului de 56 de ani, în biroul său.
"Sunt doar oameni de culoare şi jumătate din echipă este la moschee vineri după-amiază"
- Cele două soluţii propuse de olandezi după ce un hotel a refuzat să cazeze români. Varianta aleasă de turistul...
- O româncă, discriminată în Anglia. Georgiana nu şi-a găsit niciun job cu numele său real, dar când l-a...
- Zeci de tinere, printre care şi o româncă, umilite la o preselecţie de însoţitoare de zbor. Ar fi fost puse să...
"(Christophe Galtier) a vrut «să mă vadă urgent», deoarece simţea că situaţia clientului său este nesustenabilă. Mi-a spus: «Julien, lucrurile nu merg bine, tatăl meu era în lacrimi, nu vă daţi seama, această echipă nu-i seamănă, nu putem continua aşa. Ai construit o echipă de rahat, sunt doar jucători de culoare şi jumătate din echipa ta merge la moschee vineri după-amiaza".
Potrivit lui Fournier, Galtier i-a confirmat direct această viziune a lucrurilor şi l-a invitat să "ţină cont de realitatea oraşului şi de faptul că nu puteam avea atât de mulţi negri şi musulmani în echipă". El mi-a spus: "Aseară am fost la un restaurant şi toată lumea s-a năpustit asupra mea spunând că avem o echipă de negri", apoi a adăugat: "Julien, trebuie să-ţi dai seama în ce fel de oraş ne aflăm. Suntem în oraşul lui Jacques Médecin (fost primar al Nisei), iar echipa noastră nu corespunde cu ceea ce vor oamenii, aşa cum nu-mi corespunde nici mie".
Contactat de AFP, avocatul lui Christophe Galtier nu a răspuns imediat.
Christophe Galtier se află de vineri dimineaţă în arest preventiv la Nisa
Christophe Galtier, campion al Franţei cu PSG, dar aflat în prezent în negocieri cu viitorii săi foşti şefi în vederea demiterii, se află de vineri dimineaţă în arest preventiv la Nisa. Contactat de AFP, avocatul lui Christophe Galtier, Olivier Martin, nu a răspuns imediat.
"Sunt profund şocat de comentariile care se fac despre mine, care sunt transmise de anumite persoane într-un mod iresponsabil", a declarat Galtier într-o conferinţă de presă după ce a apărut cazul, la mijlocul lunii aprilie. La 21 aprilie, a precizat avocatul său, el a depus o plângere împotriva lui Julien Fournier şi a doi jurnalişti pentru ameninţări cu moartea şi defăimare.
În cadrul anchetei privind suspiciunile de discriminare, Julien Fournier a declarat la 22 mai pentru AFP că a fost "audiat", dar a refuzat să facă alte comentarii. Mai mulţi jucători şi manageri de la Nisa, inclusiv preşedintele clubului Jean-Pierre Rivère şi fostul antrenor Didier Digard, au fost, de asemenea, interogaţi de anchetatori.