Cinci români morți într-un accident cumplit pe autostrada M1 din Ungaria. Victimele ar fi din judeţul Harghita
Cinci oameni care călătoreau într-un microbuz înmatriculat în România şi-au pierdut viaţa într-un grav accident petrecut pe o autostradă din Ungaria. Vehiculul a lovit puternic, din spate, un camion care staţiona din motive tehnice.
De Redactia Observator la 20.10.2021, 08:33Poliţia ungară a confirmat decesul celor cinci persoane, două femei şi trei bărbaţi, dar nu şi naţionalitatea lor. Dar, potrivit unor postări de pe reţelele sociale, victimele accidentului ar fi din judeţul Harghita, unde era înmatriculat microbuzul. Un alt bărbat, care a fost proiectat prin parbrizul microbuzului, a suferit răni severe şi este internat în spitalul din Gyor.
Circulaţia a fost întreruptă câteva ore pe autostrada care leagă Budapesta de Viena.