Antena LIVE

Comisia Europeană promite un pachet de 500 de milioane de euro țărilor din Balcanii de Vest pentru a face față crizei energetice

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat miercuri, de la Skopje, un ajutor financiar de 500 de milioane de euro pentru ţările din Balcanii de Vest, pentru ca acestea să poată face crizei energetice, notează Agerpres.

De la 27.10.2022, 09:15
Ursula von der Leyen se află într-un turneu prin statele din Balcanii de Vest. Profimedia

Această sumă va fi destinată "regiunii întregi pentru investiţii în ceea ce este necesar pentru a obţine independenţa" în domeniul energiei, a declarat Ursula von der Leyen, fără a preciza termenele la care va fi oferit acest ajutor. Ea a menţionat totuşi la investiţii în infrastructura energetică. Anunţul intervine într-un moment în care preţurile la energie sunt în creştere din cauza agresiunii ruse împotriva Ucrainei şi odată cu apropierea iernii.

Începând din ianuarie, Macedonia de Nord va putea conta pe un sprijin bugetar de 80 de milioane de euro, a anunţat preşedinta Comisiei Europene din capitala acestei ţări, prima etapă a unui turneu diplomatic în Balcanii de Vest. Acest anunţ este de natură să ajute ţările din regiune, în contextul în care Macedonia de Nord de exemplu produce doar două treimi din electricitatea de care are nevoie anual.

"Criza energetică şi economică provocată de războiul din Ucraina a unit Europa. Doar uniţi vom putea să facem faţă lipsei de energie şi de hrană", a declarat premierul Macedoniei de Nord, Dimitar Kovacevski.

UE face eforturi pentru a limita influența rusească în regiune

Pe acelaşi subiect

Macedonia de Nord şi majoritatea ţărilor din regiune sunt în stadii diferite în negocierile lor de aderare la Uniunea Europeană (UE). În pofida duratei acestui proces, de peste un deceniu în unele cazuri, UE a reiterat de nenumărate ori că Balcanii de Vest fac parte din familia europeană.

Lentoarea apropierii de UE a provocat o ascensiune a euroscepticismului în aceste ţări, deschizând calea pentru o întărire a influenţei ruse în regiune, avertizează experţi. Vizita Ursulei von der Leyen miercuri la Skopje este a doua sa vizită în acest an în Macedonia de Nord. În iulie, ea s-a adresat deputaţilor din parlamentul de la Skopje, cu o zi înainte de deschiderea oficială a negocierilor de aderare la UE.

Ursula von der Leyen urmează de asemenea să se deplaseze în Kosovo, Serbia, Muntenegru şi Albania, în cadrul turneului său în regiune. 

Ți-a plăcut acest articol?

comisia europeana ursula von der leyen balcanii de vest rusia euroscepticism
Întrebarea zilei
Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

La pădure

La terasă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră....
CaTine
Publicat 01.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Billie Eilish a anunțat turneul „Hit Me Hard and Soft”. Seria de spectacole...
ZU
Publicat 01.05.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Melisa Döngel, dezvăluiri despre rolul vieții. Ce stea de cinema visează să...
Happy
Publicat 01.05.2024
Ce este tiroidita autoimună. Cum se identifică și cum o poți controla
Medicool
Publicat 01.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024