Corul Armatei Roșii, aflat la bordul avionului prăbușit în Marea Neagră, a cântat recent la București. IMAGINI INEDITE din timpul concertului (VIDEO)
Ansamblul Alexandrov, marele Cor al Armatei Roşii, care se afla la bordul avionului militar rusesc prăbușit astăzi în Marea Neagră, a concertat recent în România. Au cântat la Constanța. în 8 octombrie, și la București, la Sala Palatului, o zi mai târziu.
De Redactia Observator la 25.12.2016, 09:30Ansamblul Alexandrov, marele Cor al Armatei Roşii, care se afla la bordul avionului militar rusesc prăbușit astăzi în Marea Neagră, a concertat recent în România. Au cântat la Constanța. în 8 octombrie, și la București, la Sala Palatului, o zi mai târziu.
Au cântat piese ruseşti celebre precum ”Kalinka” şi ”Katiusha”, dar şi prelucrări ale unor hit-uri lansate de The Beatles şi Queen.
Corul Armatei Roşii Alexandrov, cel mai mare ansamblu artistic al forţelor armate ruseşti, a luat fiinţă pe 12 octombrie 1928, zi în care a concertat pentru prima oară, chiar la Casa Centrală a Armatei Roşii. Dacă la data respectivă ansamblul număra doar 12 membri, la jumătatea anilor '30 din ansamblu făceau parte nu mai puţin de 300 de persoane.
Din palmaresul ansamblului rusesc amintim momente artistice extraordinare, precum concertul din 2004 susţinut la Vatican, cu binecuvântarea Papei Ioan Paul al II-lea, şi un concert din 2007, care a avut loc la sediul Alianţei Nord Atlantice (N.A.T.O) de la Bruxelles.
- Avion rusesc prăbușit în Marea Neagră, cu 92 de oameni la bord, inclusiv Corul Armatei Roșii. Epava a fost găsită
- Acțiune FĂRĂ PRECEDENT în Germania, pentru dezamorsarea unei BOMBE! Zeci de mii de oameni, EVACUAȚI în ziua de...
- Alertă la Viena: doi suspecţi de terorism arestaţi. Aveau asupra lor cuţite.
Corul Armatei Roşii Alexandrov se mândreşte cu 88 de ani de activitate neîntreruptă şi nenumărate concerte susţinute în peste 60 de ţări.
Iată mai jos imagini din timpul concertului susținut, în octombrie, la București: