Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Avion rusesc prăbușit în Marea Neagră, cu 93 de oameni la bord, inclusiv Corul Armatei Roșii. Imagini dramatice din locul prăbușirii (VIDEO)

Autoritățile ruse sunt în alerta, după ce un avion de pasageri a dispărut de pe radare, la scurt timp după decolare. Avionul TU-154 avea destinația Siria, cu peste 90 de oameni la bord, inclusiv Corul Alexandrov al armatei ruse, supranumit și Corul Armatei Roșii.

de Redactia Observator

la 25.12.2016 , 15:26

Update ora 15:14: Putin a anunţat zi de doliu naţional luni, în memoria victimelor prăbuşirii unui avion militar rus în Marea Neagră cu 93 de persoane la bord.

”Mâine (luni) va fi declarată zi de doliu naţional”, a anunţat şeful statului la televiziunea publică.

Update ora 12:13: Vladimir Putin a ordonat formarea unei comisii de anchetă, condusă de către premierul Dmitri Medvedev, pentru stabilirea cauzelor care au dus la prăbușirea în Marea Neagră a avionului militar Tu-154, care se îndrepta spre Siria.

Articolul continuă după reclamă

Update ora 11:50: Ministerul rus al Apărării anunță acum că în avionul prăbușit în Marea Neagră erau 93 de persoane și că nu există supraviețuitori. Anterior, autoritățile vorbeau despre 92 de oameni.

Pe acelaşi subiect

Update ora 11.10: Presa rusă spune că anchetatorii au luat mostre din combustibilul scurs în mare de la avionul prăbușit. Surse din investigație spun că, printre principalele variante luate în calcul, e cea că avionul s-a prăbușit din cauza calității slabe a combustibilului.

Potrivit presei, ample verificări se fac pe aeroportul din Soci, unde avionul a făcut realimentarea. Documente, de asemenea, ar fi verificate acolo.

Update ora 10.50: Lifenews.ru a difuzat primele imagini de la locul unde s-a prăbușit avionul TU-154, cu 92 de oameni la bord. În imaginile amator apar fragmente de avion, dar, se pare, și corpuri umane.

Vă avertizăm, sunt imagini ce pot avea un puternic impact emoțional.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Update ora 10.30: Postul TV Russia Today a difuzat imagini de la operațiunea de căutare a avionului prăbușit în Marea Neagră.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Update ora 09.55: în presa rusă a apărut o fotografie, care ar fi ultima care surprinde avionul TU-154.

Poza a fost făcută de un jurnalist care a fost la bordul avionului. Jurnalistul a făcut poza cu puțin timp înainte de decolare.

Update ora 09.40: Presa rusă a obținut o înregistrare audio a convorbirii dintre echipajul avionului și turnul de control. Piloții transmit informații despre starea vremii și condițiile de zbor. Turnul de control încearcă, ulterior, să-i contacteze, dar nu primesc niciun răspuns.

De asemenea, Lifenews.ru are și lista pasagerilor.

Update ora 09.30: un al doilea cadavru a fost găsit în zona în care avionul s-a prăbușit, spune Lifenews.ru.

Update ora 09.25: Alături de Corul Armatei Roșii Alexandrov, în avion se mai aflau 3 jurnaliști ai televiziunii ruse NTV, o echipă a televiziunii naționale Rusia 1, spune agenția Sputnik.

Update ora 09.10: potrivit Sputnik, un cadavru a fost găsit în Marea Neagră, la aproximativ 6 kilometri de orașul Soci. Resturi ale avionului au fost găsite la 1,5 kilometri de oraș, de asemenea, în Marea Neagră.

Update ora 09.05: la bordul avionului erau 92 de pasageri, a transmis Ministerul Apărării din Rusia. Erau 84 de pasageri și 8 membri ai echipajului. Potrivit presei ruse, în echipaj erau și membrii Corului Alexandrov, supranumit și Corul Armatei Roșii.

Update ora 09.00: o doctoriță filantropistă, care are o fundație faimoasă în Rusia, trebuia să se afle la bordul avionului prăbușit. Elizabeta Glinka s-a simțit însă rău și nu a mai venit, scăpând astfel cu viață.

Update ora 08.50: Avionul TU-154 trebuia să facă escala pentru realimentare la Mozdok, nu la Soci, spune presa locală. Traseul i-a fost schimbat însă din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Update ora 08.35: Anchetatorii militari ruși au deschis o anchetă penală în cazul prăbușirii avionului, spune presa rusă. Epava a fost găsită în Marea Neagră, la 1,5 km, în largul orașului Soci. Nu există semne că ar fi supraviețuitori.

Update ora 08.30: epava avionului e la 50-70 de metri adâncime în Marea Neagră, spun surse din operațiunea de căutare, citate de presa rusă. Avionul TU-154 ar fi intrat în serviciu în urmă cu 33 de ani.

Update ora 08.20: Ministerul Rus al Apărării confirmă prăbușirea avionului în Marea Neagră, la aproximativ 1-2 kilometri de orașul Soci. Lifenews.ru, citând surse din anchetă, spune că la bord s-ar fi aflat și șeful Poliției Militare din Rusia, Vladimir Ivanovski.

Update ora 08.00: Surse din Ministerul rus al Apărării spun că, foarte probabil, a fost identificat locul prăbușirii avionului. E vorba despre o pată de combustibil care a fost văzută în Marea Neagră, la 6 kilometri în larg de orașul Soci, de unde a decolat aeronava. Aceleași surse spun că, foarte posibil, nu există supraviețuitori printre cei 91 de oameni de la bord.

Update ora 07.55: Avionul dispărut s-a prăbușit în Marea Neagră, spun surse din Ministerul Apărării din Rusia, citate de agenția rusă TASS.

Update ora 07.45: 7 nave și un elicopter de salvare MI-8 caută avionul dispărut în Marea Neagră. Alte elicoptere urmează să fie lansate în operațiune, spune presa rusă. Autoritățile vin cu noi detalii, spun că avionul TU-154 a decolat de la Moscova, dar a făcut o escală la Soci, pentru realimentare. La 20 de minute după plecarea de la Soci a dispărut de pe radar.

Update ora 07.40: presa rusă citează surse din serviciile de securitate, care exclud varianta unui atac terorist în cazul avionului dispărut. Mai degrabă ar putea fi vorba despre o eroare de pilotaj sau defecțiune tehnică, mai spun aceste surse, citate de ziarele rusești.

Autoritățile ruse sunt în alerta, după ce un avion de pasageri a dispărut de pe radare, la scurt timp după decolare. Avionul TU-154 avea destinația Siria, cu peste 90 de oameni la bord, inclusiv Corul Alexandrov al armatei ruse, supranumit și Corul Armatei Roșii.

Avionul TU-154 a decolat de pe aeroportul din Soci și avea ca destinație Siria. Urma să ajungă la baza Hmeymim din Latakia, controlată de armata rusă.

La bord erau 83 de pasageri și 8 membri ai echipajului, spune presa rusă. Potrivit Lifenews.ru, printre pasageri erau și membrii Corului Alexandrov, cunoscut și sub numele de Corul Armatei Roșii.

Artiștii urmau să susțină un concert de Crăciun pentru trupele ruse aflate în Siria. Corul era însoțit și de 9 jurnaliști. Avionul a dispărut de pe radar la scurt timp după decolare, când încă era în apele teritoriale rusești.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că Președintele Vladimir Putin a fost informat de incident. Ministrul Apărării din Rusia, în schimb, a convocat o ședință de urgență cu responsabilii implicați în operațiunea de salvare.

Știre în curs de actualizare...

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Avion rusesc prăbușit în Marea Neagră, cu 93 de oameni la bord, inclusiv Corul Armatei Roșii. Imagini dramatice din locul prăbușirii (VIDEO)