Coşmarul victimelor cutremurului din Turcia continuă şi după ce sunt salvate: Unele mor pe masa de operaţie sau rămân fără membre

Pentru mulţi, începe a doua luptă pentru supravieţuire. Cei care au scăpat de sub dărâmături îşi caută printre ruine rămăşiţele fostei vieţi. Voluntarii au adus hrană pe trotuare pentru cei care nu vor să plece din locul ce le-a fost cândva casă. Cu tot efortul celor 100.000 de salvatori din toată lumea, Turcia e încă în haos. Românii care au reuşit să se întoarcă în ţară povestesc cum arată Iadul pe pământ. 

• Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la "academia matrimonială"

Lângă blocurile dărâmate din Gaziantep, supravieţuitorii stau la cozi să caute rămăşiţe din fosta lor viaţă: ursuleţi, jucării şi fotografii de familie din vremuri fericite. Printre resturi, salvatorii au găsit şi un tricou al fotbalistului Alexandru Maxim, care joacă pentru Gaziantep de 3 ani. Din fericire, românul e în afara oricărui pericol. Şansa lui a fost că avea o mică vacanţă şi părăsise Turcia cu doar o zi înainte de cutremur.

Pentru cei care au scăpat cu viaţă, lupta pentru supravieţuire nu s-a încheiat. Restaurantele din oraş s-au transformat în centre de ajutor pentru sinistraţi.

"Oferă supă şi kebab, mâncare tradiţională. Îi ajută pe oameni.''

Unele victime ale cutremurului din Turcia mor pe masa de operaţie sau rămân fără membre

Spitalul a rezistat miraculos seismului şi a devenit şi casă pentru sinistraţi. De 76 de ore, aici nu se doarme.

Haliuk Gultekin, medic Gaziantep: Primele zile de după cutremur au fost îngrozitor de obositoare şi  de traumatizante pentru mine. Din prima zi în care s-a întâmplat cutremurul toţi sunt în stare de urgenţă. Toţi doctorii, asistentele, lucrează 24 de ore din 24.

Cu tot efortul medicilor, 15 oameni au murit în spital pe masa de operaţie.

Cristina Gultekin, româncă în Turcia: Sunt în viaţă, dar când vin aici le amputează mâinile, picioarele. O tragedie, un coşmar, o traumă. 

A doua replică a cutremurului a prins-o pe Cristina împreună cu fiul şi soţul său, medic de urgenţă, în spital, unde se adăpostiseră.

Cristina Gultekin, româncă în Turcia: La al doilea cutremur am crezut că e un vis, nu mi-am putut imagina că se poate întampla al doilea la aceeaşi intensitate. Toţi pacienţii au fost scoşi afară, evacuaţi, clădirea are 8 etaje cu pacienţi. Şi acum încep să tremur numai când îmi amintesc, să sperăm că s-a terminat.

Pentru Andreea şi Luminiţa, coşmarul s-a încheiat. Cele două studente au ajuns aseară în ţară, alături de alţi români, cu un avion militar. Au adus cu el însă amintirile catastrofei. Cu pantalonii rupţi şi cu papuci însângeraţi, tinerele şi colegii lor au ieşit în stradă în primele secunde ale cutremurului.

Luminiţa Alecsa: Am ieşit în ciorapi afară, pe ploaie. Deci eu nu aveam încălţăminte şi nimica pe mine, doar cu o bluză simplă. Eu nu ştiam ce să fac. Eu muream. Era gata să cadă peste mine blocul. Lângă noi erau blocuri dărâmate. Noi mergeam pe deasupra la valize aruncate. Erau motociclete şi maşini stricate. Oameni ţipau de pe sus, salvaţi, să-i salveze, nu puteau.

Andreea Năstase, studentă: Eu, fugind, mi-am pus mâinile în cap pentru că au început să treacă pe lângă capul meu sticle, bucăţi de lemn. Practic se prăbuşea şi blocul din dreapta şi blocul din stânga. 

În drumul spre avionul care le aştepta de 18 ore, au trecut prin Infern. 

Anişoara Năstase, mama Andreei: A sunat Andreea cu camera în aeroport, când a ajuns. A sunat cu camera luni la ora 12.00, în jurul orei 12.00 şi m-am liniştit puţin.  

Peste 100.000 de salvatori din 66 de ţări sunt în teren, în Turcia, şi sapă zi lumină după viaţă. România a fost prima ţară care a trimis ajutor şi echipe de intervenţie. În Siria însă, situaţia e mult mai gravă. Primele camioane încărcate cu donaţii ale Naţiunilor Unite au ajuns abia azi Siria, cu pături, medicamente, materiale sanitare.