Cresc tensiunile în Orientul Mijlociu, după moartea liderului Hamas. Cine ar putea să îi ia locul lui Yahya Sinwar
Cresc tensiunile în Orientul Mijlociu odată cu lichidarea liderului Hamas. Moartea lui Yahya Sinwar a ridicat două mari întrebări. Cine îl va înlocui şi ce se va întâmpla cu ostaticii capturaţi de Hamas. În interiorul organizației, se discută deja despre posibilii succesori, printre care şi fratele acestuia mai mic. Reuniţi la Berlin, liderii lumii au cerut o încetare imediată a ostilităţilor. În acelaşi timp, Hezbollah a lansat peste 70 de rachete asupra nordului Israelului, în zona Haifa.
De Redactia Observator la 19.10.2024, 09:17Sunt noi imagini cu momentul în care tancurile israeliene au început să tragă asupra clădirii în care se ascundea liderul Hamas Yahya Sinwar. Potrivit medicului care a efectuat autopsia, Sinwar a murit din cauza unei răni provocate de un glonţ în cap. La o zi după moartea acestuia, Hamas a avertizat că nu poate fi eliminată, deşi a rămas fără conducere. Iar Hezbollah a promis intensificarea războiului împotriva Israelului.
Liderii lumii, după moartea liderului Hamas
Joe Biden, Emmanuel Macron, Olaf Scholz şi Keir Starmer s-au reunit ieri la Berlin, unde au cerut oprirea imediată a războiului.
"Moartea liderului Hamas reprezintă un moment de dreptate. Avea pe mâini sângele americanilor, al israelienilor, al palestinienilor, al germanilor şi al multor altora. I-am spus premierului israelian (n.r - Benjamin Netanyahu) să facem din acest moment şi o oportunitate de a căuta o cale spre pace, un viitor mai bun în Gaza fără Hamas", a declarat preşedintele SUA Joe Biden.
- Reacția unei palestinience, după ce află de moartea liderului Hamas Yahya Sinwar: "Iată, și-au atins...
- Cum l-au vânat şi ucis israelienii pe Sinwar. Momentul în care un tanc a tras obuzul care l-a ucis
- SinWar și SinWas. Ce înseamnă uciderea "creierului" HAMAS, considerat responsabil pentru masacrul din 7 octombrie,...
- Ultimele imagini cu Yahya Sinwar în viaţă. Fără o mână şi plin de praf, liderul Hamas a încercat să...
"Moartea liderului Hamas, Sinwar, care a fost responsabil pentru teribilul atac terorist, deschide, sperăm, o posibilitate concretă încetare a focului în Gaza, un acord pentru eliberarea ostaticilor Hamas", a declarat şi Olaf Scholz, cancelarul Germaniei.
Cu toate astea însă, luptele pe front continuă. Hezbollah a lansat ieri peste 70 de rachete în nordul Israelului, în Haifa. Pe fondul tensiunilor tot mai crescute, premierul Italiei, Giorgia Meloni a mers in Liban pentru a discuta cu mai mulţi oficiali libanezi.
"Vă pot asigura că lucrăm pentru o încetare durabilă a focului în Gaza şi aici în Liban. Susţinem negocierile pentru eliberarea ostaticilor israelieni din mâinile Hamas", a declarat Girogia Meloni, premierul Italiei.
A fost prima vizită a unui şef de guvern în Liban de la intensificarea luptelor dintre Hezbollah şi Israel de luna trecută. Numai în ultimele 24 de ore, şase persoane au fost ucise şi 69 au fost rănite in Liban.