Antena LIVE

Curs valutar

Explozie de cazuri de sifilis într-o provincie din Canada. A atins un nivel nemaivăzut de dinainte de apariția penicilinei

Autorităţile canadiene se confruntă cu o creştere masivă a cazurilor de infectare cu sifilis, în ciuda progreselor înregistrate în domeniul sănătăţii. Numărul infecţiilor cu sifilis creşte în Alberta, ajungând la cele mai înalte niveluri din ultimii 70 de ani.

De la 17.08.2021, 13:45
WhatsApp
Infecţia cu sifilis poate provoca decesul Profimedia

Dacă la începutul anilor 2000, erau raportate 17 cazuri în zonă, până în 2020, în regiune s-au înregistrat peste 2.500 de cazuri, potrivit CBC. „Înregistrăm cea mai mare rată pe care am văzu-o după 1940, care este, desigur, era pre-antibiotică. În ciuda tuturor progreselor noastre, observăm o rată îngrozitoare de cazuri de sifilis" a spus dr. Ameeta Singh, specialist în boli infecțioase care lucrează la Royal Alexandra Hospital din Edmonton. În primele trei luni ale anului 2021, au fost raportate 765 de cazuri în Alberta, majoritatea fiind în Edmonton. 

Specialiştii consideră că unul dintre motivele principale care au dus la creşterea cazurilor de infectare cu siflis îl reprezintă popularitatea aplicaţiilor de tip dating, pe care oamenii le folosesc  pentru a întreţine relaţii intime cu persoane pe care nu le cunosc. De asemenea, este posibil ca oamenii şă ia mai puţine măsuri de precauţie şi să folosească din ce în ce mai puţin prezervativele, care pot împiedica transmiterea acestei boli.

De asemenea, este o legătură semnificativă între metamfetamină și bolile cu transmitere sexuală. „Nu numai că drogul stimulează dorința sexuală, dar încurajează și comportamentul riscant”, a spus Singh. Edmonton are, de asemenea, cea mai mare rată din Canada pe cap de locuitor la consumul de metamfetamină, potrivit unui studiu realizat de Statistica. 

Ultima dată când sifilisul a fost atât de răspândit în Alberta a fost în 1948, la doar câțiva ani după ce penicilina a devenit disponibilă pe scară largă și cazurile au început să scadă. „În mod remarcabil, bacteriile nu au dezvoltat rezistență la penicilină”, a spus Singh, menționând că penicilina este folosită și astăzi ca tratament. În 1998, Canada a anunțat un obiectiv de a elimina sifilisului. Cu toate acestea, în anul următor a fost raportat un focar în centrul orașului Vancouver și la scurt timp după altul în nordul provinciei Alberta.

Pe acelaşi subiect

Numărul infectărilor, în continuă creştere

Sifilisul este considerat drept una dintre îngrijorările majore în sistemul sanitar în prezent, cu atât mai mult cu cât testările s-au diminuat din cauza pandemiei de coronavirus. Alocarea mai multor resurse pentru aceste cazuri a fost motivul principal pentru care autorităţile din Alberta au retras măsurile impuse de Covid-19.  Sifilisul este o infecţie cu o bacterie, răspândită de obicei prin contact sexual. Afectează milioane de oameni din întreaga lume în fiecare an.

Fără tatament, sifilisul poate ataca organe majore, provocând ulterior moartea pacientului. Sifilisul poate fi deosebit de periculos în cazul femeilor însărcinate cu atât mai mult cu cât poate fi transmis copilului şi poate duce la pierderea sarcinii prin moartea bebeluşului. Un focar de sifilis a fost înregistrat în urmă cu doi ani în Alberta, după ce 12 bebeluşi au fost născuţi în timp ce mamele lor aveau sifilis.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

boala tratament pacienti infectare virus spital sifilis canada
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025