Creșterea economică a Chinei din ultimul trimestru, peste așteptările guvernanților. Ce împiedică o revenire în 2023
Redresarea Chinei, a doua economie mondială, a fost mai rapidă decât se estima în trimestrul trei din 2022, dar restricţiile introduse pentru stoparea pandemiei, declinul prelungit al pieţei imobiliare şi riscurile recesiunii globale afectează eforturile Beijingului de a stimula o revenire robustă în 2023, notează Agerpres.
De Redactia Observator la 24.10.2022, 10:36Sprijinit de măsurile guvernamentale de redresare a activităţii economice, PIB-ul Chinei a înregistrat o creştere anuală de 3,9% în perioada iulie-septembrie 2022, arată datele oficiale publicate luni, peste nivelul de 3,4% previzionat de analiştii intervievaţi de Reuters, şi o accelerare faţă de avansul de 0,4% din trimestrul doi din 2022.
Dar cererea internă redusă şi încetinirea exporturilor indică o redresare inegală, în condiţiile în care China ar urma să continue strategia "zero - Covid". În ritm trimestrial, PIB-ul Chinei a înregistrat o creştere de 3,9% în perioada iulie-septembrie 2022, după un declin de 2,7% în trimestrul doi din 2022, în timp ce analiştii se aşteptau la un avans de 3,5% în trimestrul trei din 2022.
Noile cifre, sub previziunile autorităților de la Beijing
Datele separate arată că în septembrie producţia industrială a crescut în ritm anual cu 6,3%, după un avans de 4,3% în august.
- Xi Jinping a devenit cel mai puternic lider chinez de după epoca Mao Zedong. Promisiunile "Împăratului Roşu"
- "Lumea are nevoie de China". Xi Jinping a obținut al treilea mandat la conducerea Partidului Comunist
- "Ne așteaptă vremuri dificile". Xi Jinping le promite chinezilor reunificarea cu Taiwanul şi o armată de clasă...
Un sondaj Reuters indică o încetinire a creşterii economiei Chinei la 3,2% în 2022, mult sub ţinta oficială de aproximativ 5,5%, ceea ce ar reprezenta una din cele mai slabe performanţe din aproape o jumătate de secol.
Exporturile au urcat în ritm anual cu 5,7% în septembrie, cel mai lent ritm de creştere din aprilie, în timp ce importurile au înregistrat un avans de 0,3%. Vânzările cu amănuntul au crescut cu 2,5%, după un avans de 5,4% în august, indicând cererea internă încă fragilă.