Cutremur în Turcia. Seismul cu magnitudinea 5,9, urmat de mai multe replici, a zguduit vestul ţării
Un cutremur cu magnitudinea 5,9 a zguduit vestul Turciei miercuri dimineaţă, potrivit agenţiei turce pentru protecţie civilă Afad, informează dpa.
De Redactia Observator la 23.11.2022, 07:21Cutremur în Turcia, miercuri dimineaţă. Epicentrul seismului produs în jurul orei 4:00 a fost localizat în provincia Düzce de la Marea Neagră, dar el s-a resimţit până la Istanbul, aflat la aproximativ 200 de kilometri de Düzce, şi la Ankara. Cutremurul a fost urmat de mai multe replici, potrivit Afad, citat de Agerpres.
Cutremur în Turcia. Magnitudinea seismului
US Geological Survey (USGS) a înregistrat o magnitudine de 6,1, iar Centrul Seismologic Europeano-Mediteranean (EMSC) a menţionat magnitudinea 6. Primarul oraşului Düzce, Faruk Özlü, a declarat pentru postul CNN Türk că în rândul cetăţenilor a izbucnit panica, dar că, deocamdată, nu s-a raportat existenţa unor victime sau a unor persoane grav rănite. De asemenea, până acum nu au existat daune semnificative la clădiri, a spus Özlü.
Turcia este situată pe mai multe plăci tectonice, ceea ce determină o activitate seismică intensă. Unul dintre cele mai grave cutremure din ultimii ani a avut loc în octombrie 2020 în oraşul Izmir de la Marea Egee, în care şi-au pierdut viaţa peste 100 de persoane. Experţii se aşteaptă ca în viitorul apropiat un cutremur puternic să zguduie Istanbulul, cel mai mare oraş din Turcia.