Cutremurul din Taiwan are "replici" și în economia mondială. Fabricile de semiconductori au scăzut producția
10 oameni au murit şi peste 1000 au fost răniţi în urma cutremurului devastator din Taiwan. Autorităţile se tem însă că bilanţul va creşte, pentru că multe persoane sunt încă sub dărâmături. Seismul ar putea pune la grea încercare şi economia mondială. Insula este lider în producţia de semiconductori, iar fabricile au scăzut sau chiar oprit producţia. Analiştii cred că asta va duce la preţuri mai mari la maşini sau electronice.
De Redactia Observator la 04.04.2024, 22:37Un şofer surprins de seism în regiunea Hualien, în apropierea epicentrului, a înregistrat cu o cameră de bord imagini terifiante. De pe versantul din apropiere încep să pice pe şosea bolovani uriaşi. Una dintre maşinile care dădea cu spatele este lovită de o bucată de piatră de peste o sută de kilograme. Şoferul şi-a continuat cursa în marşarier şi a evitat impactul cu alte adevărate proiectile care veneau fără oprire.
În imagini surprinse de data aceasta într-un spital, mai multe asistente protejează bebeluşii dintr-o secţie de neonatologie. Imediat cum a început cutremurul, de 7,4 pe Richter s-au asigurat că pătuţurile cu nou-născuţii nu se răstoarnă. Spitalul nu s-a prăbuşit, dar alte clădiri s-au dărâmat.
Cutremur în Taiwan. 100 de victime sunt în continuare blocate sub dărâmături şi se zbat între viaţă şi moarte
- Su Jin-huei, pompier: După ce această clădire s-a prăbuşit, oamenii au fost blocaţi la etajele trei, patru, opt şi nouă. Clădirea s-a înclinat foarte mult, iar oamenii au rămas blocaţi sub paturi şi în dulapuri.
- Cutremur în Taiwan. Momentul în care mai multe asistente îşi riscă vieţile pentru a proteja copiii nou născuţi
- Cutremur în Taiwan. Mărturia jurnalistei Dana Mladin, surprinsă de seism la etajul 15 al unui zgârie-nori:...
- Cutremur în Taiwan. Cel mai puternic seism din ultimiii 25 de ani: 9 morţi şi 880 de răniţi, 77 de persoane...
Salvatorii duc o luptă contracronometru. Specialiştii de la Taipei se tem că o replică devastatoare de 6,5 sau 7 pe Richter ar putea avea loc, în următoarele trei zile, îngreunând şi mai tare misiunea pompierilor. În doar 24 de ore, insula a fost zguduită de 40 de cutremure mici.
26 de muncitori au rămas blocaţi într-o carieră de piatră. Șase au fost salvaţi cu ajutorul elicopterului. Unul dintre ei a povestit clipele şocante pe care le-a trăit în subteran, când s-a cutremurat pământul. "Din munte a început o ploaie de pietre ca nişte gloanţe, nu aveam unde să ne ascundem, toată lumea a fugit lângă sacii de nisip pentru a se proteja", le-a mărturisit minerul jurnaliştilor din Taiwan.
Unda de şoc din Taiwan a avut şi efecte economice resimţite la nivel global
Micuţa insulă din Pacific este lider în piaţa semiconductorilor. 46 la sută din cipurile produse la nivel mondial provin din aici. O astfel de criză ar putea genera o explozie a preţurilor atât la electronice, cât şi la bunurile de larg consum.