Antena LIVE
Video

De la putere, în istorie. Germania și lumea întreagă se depart de Angela Merkel, cancelar vreme de 16 ani. Viața și cariera celei alintate "Mutti"

Lumea întreagă se desparte zilele acestea de unul dintre cei mai mari lideri politici. Alintată Mutti de germani şi văzută drept întruchiparea răului de turci sau greci, Angela Merkel se află la conducerea Germaniei de 16 ani. În acest timp s-au schimbat patru preşedinţi americani, patru francezi şi cinci premieri britanici. După alegerile de mâine se încheie o eră. Merkel se retrage, dar rămâne în istorie.

De la 25.09.2021, 21:03

Fiică de pastor, Angela Dorotheea Merkel s-a născut într-o Europă divizată de Cortina de Fier. Când avea șapte ani, propria ţară avea să fie despărţită de un zid ridicat în Berlin. După reunificare, a făcut pasul în politică, îndrumată de fostul cancelar Helmut Kohl. O alinta "fata mea". În anul 2000, profitând de un scandal financiar în cadrul partidului, îi ia locul la conducerea creştin-democraţilor germani. Cinci ani mai târziu era aleasă pentru prima dată cancelar.  

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: Nu mă simt ca un cancelar. Nu aşa mă văd. Când amestec într-o cratiţă nu îmi spun: Hei, este cancelarul cel care amestecă în mâncare.

Angela Merkel a avut mandate marcate de crize majore

Primul şi al doilea mandat aveau să îi fie marcate în special de criza financiară. A impus măsuri drastice de austeritate în propria ţară şi a avut aceleaşi pretenţi şi în Zona Euro. Aşa şi-a atras renumele de demonul austerităţii. Al treilea avea să fie poate cel mai dificil. Rusia a anexat ilegal Crimeea şi s-a văzut în faţa unei crize uriaşe de securitate. Tot în această perioadă a apărut Brexitul, iar Donald Trump a fost ales la Casa Albă. Au început şi reproşurile legate de o relaţie prea apropiată cu Vladimir Putin, mai ales pentru că nu a renunţat la gazoductul Nord Stream 2. 

Pe acelaşi subiect

De departe însă cea mai gravă criză a fost cea a refugiaţilor, care a zdruncinat din temelii întreg sistemul Uniunii Europene. Pentru că deschide larg porţile Europei, pierde din popularitate pe plan intern şi îşi face inamici în state aliate. 

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: Dacă trebuie să ne cerem iertare că le-am întins o mână celor aflaţi în nevoie, atunci aceasta nu este ţara mea.

A urmat apoi un ultim test politic, cel al pandemiei de coronavirus, pe care pe plan intern a părut să îl treacă cu brio. Analiştii cred că Europa a fost ţinută unită în mare parte datorită ei, chiar daca o serie de măsuri impuse au fost nepopulare.

Barack Obama, fost preşedinte al SUA: Prin Medalia Prezidenţială a Libertăţii vrem să onorăm un lider extraordinar, care însumează aceste calităţi şi care a inspirat milioane de oameni din întreaga lume, inclusiv pe mine, şi aceasta este prietena mea, cancelarul Merkel.

La lunga listă de admiratori şi prieteni poate adăuga, pe lângă mulţi lideri ai lumii şi numeroase celebrităţi. 

Richard Gere, actor: Noi, din Statele Unite, ne uităm la ea acum ca la vocea raţiunii, a înţelepciunii, a responsabilităţii şi empatiei.  

2018 a fost anul în care Angela Merkel a anunţat că nu mai candidează

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: Vă rog să faceţi tot ce este posibil pentru a asigura prosperitatea Germaniei în anii ce vor veni. 

În tinereţe obişnuia să vină în România, la drumeţii cu rucsacul în spate prin Munţii Făgăraş sau la mare, la Mamaia.   

Dacă nu ar fi fost politician, i-ar fi plăcut să fie astronaut. Mâncarea ei preferată sunt spaghetele şi a facut o marcă înregistrată din sacourile sale sau din semnul în formă de diamant pe care îl face cu degetele atunci când pozează. Nu ii place însă să fie fotografiată. Locuieşte într-un apartament obişnuit din Berlin, iar vinerea seara este văzută într-un supermarket, de unde cumpără brânză şi vin alb. Are o casă la ţară unde îngrijeşte singură grădina.  

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: Îmi voi lua ceva timp să mă gândesc la ce mă interesează cu adevărat. Pentru că în ultimii 16 ani am avut puţin timp pentru asta. 

Ți-a plăcut acest articol?

angela merkel germania cancelar
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Fabrica din România care a uimit întreaga lume. A inventat un sistem pentru care...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Motivele uciderii lui Corneliu Zelea Codreanu. Cine l-a vrut mort pe liderul legionar
Adevărul
Publicat 03.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns...
Useit
Publicat 03.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024